Căutând un “lebăr”, cu sicriul prin grâu şi dormeza pe râu

Ciudatul titlu de mai sus rezumă foarte succint cele trei filme prezentate duminică seara în competiţia Festivalului Comedy Cluj. Sunt trei comedii de situaţie, trei călătorii în căutarea binelui, dar nu e nimic “obişnuit” în ele. Doar eroii lor sunt poate nişte oameni ca noi toţi.

Max Wanner, eroul din "O viaţă lungă", este un pensionar morocănos şi cleptoman, cu ficatul cam distrus. Bătut la cap de fiul său, Max acceptă să fie consultat de o somitate medicală, dr. Schoellkopf, care-i propune o formulă inedită de transplant: să aştepte până când "donatorul" va muri, iar dacă el, Max Wanner, moare primul, să-şi doneze inima sănătoasă aceluia. Cleptoman, dar hotărât, pensionarul află că "partenerul" său de transplant e Pollatschek, şi el pensionar, fan maniac al emisiunii de investigaţii criminale de la TV. Împreună, cei doi bătrâni care se detestă vor descoperi că medicul lor providenţial e un traficant de organe, ai cărui "furnizori" sunt, de fapt, nişte criminali.

În galeria pitorească de personaje mai apar o balerină care-şi doreşte o aventură cu Schoellkopf, câţiva bătrânei ramoliţi cu care Max face un business de catering, o psiholoagă cam dusă cu pluta etc. Farmecul peliculei stă în comicul de situaţie, pentru că pensionarii noştri trec prin tot soiul de aventuri năucitoare, în căutarea de organe care să le fie transplantate. Ei intră chiar în casa traficanţilor, devenind pe urmă suspecţi de crimă, urmăriţi de poliţie, dar şi de mafioţii furioşi.

Felul în care sunt "desenate" personajele dă un atu în plus filmului, mai ales că regizorii Lorenz Keiser şi Jean-Luc Wey sunt cabaretişti, aşa că ştiu cum să pună "cărniţă" pe un erou. Keiser îl joacă, de altfel, pe dr. Schoellkopf, medicul nebun, îndrăgostit de balet, care fredonează muzică clasică la vizită.

"O viaţă lungă" are câteva momente niţel lungite, dar rămâne totuşi o comedie la care râzi aproape tot timpul, cu nişte actori excelenţi şi un subiect tratat ca la carte.

În ce loc al lumii poţi căra un mort într-un coşciug cale de câteva sute de kilometri, pe spinarea a patru bărbaţi îmbrăcaţi în negru? În Balcani, evident. "Patru costume negre" e povestea de necrezut a câtorva bărbaţi care speră în "afacerea vieţii" lor. Un cioclu sătul de meserie, care vrea să câştige la cursele de cai, un deţinut proaspăt eliberat, un actor fără angajamente şi cu datorii, un alt cioclu, cam părăsit de noroc, şi un avocat cam slinos sunt eroii acestei comedii amărui, savuroase. Marea afacere e pusă la cale de avocat, care se ocupă de repatrierea cadavrului unui grec din Costa Rica. La dorinţa expresă a răposatului, cei patru trebui să ducă sicriul tocmai într-un sat din Grecia continentală, la câteva sute de kilometri de Pireu.

Zis şi făcut, cu camioane, printre ghivece de flori şi găini ouătoare, pe jos, prin grâu, cot la cot cu maghrebienii ilegali, cei patru îşi fac treaba sperând în recompensa promisă în testamentul bogătaşului mort. Doar că pe parcurs află că afacerea e un mare fâs şi nu vor primi nici un ban. Ei vor duce totuşi sicriul până la destinaţie, vor participa la înmormântare şi vor pleca apoi resemnaţi. Viaţa merge înainte.

Filmul regizat de Renos Haralambidis are toate ingredientele spaţiului balcanic, de la entuziasmul copilăresc al câştigului la blestemele pătimaşe ale pagubei sau splendida împăcare cu realitatea. Ajunşi în satul din nord, cei patru află că mortul a dorit să îşi împlinească o promisiune, aceea de a se întoarce pe jos acasă şi de a dansa încă o dată cu iubita lui din tinereţe. În faţa băbuţei nostalgice, cioclii vor trage un sirtaki. Pentru că, cu bani sau fără, viaţa şi iubirea trebuie preţuite. Asta e "morala" din "Patru costume negre", un film pentru care merită să te dai balcanic.

Nu doar Balcanii au farmecul lor, ci şi Asia de Sud-Est, unde poţi căra o canapea pe un cărucior de cumpărături prin tot Taiwanul. Aşa fac cei doi protagonişti din "Duminică în stil filipinez"/"Pinoy Sunday", imigranţi cam pârliţi, veniţi la muncă în "paradisul" economic taiwanez. Manuel e necăsătorit şi "vânează" fete superbe, care îi cam dau cu tifla. Dado are o familie în Filipine, dar şi o relaţie în Taiwan, la care renunţă brusc după ce află că soţia lui a avut un accident. Sperând şi ei la mai bine, cei doi găsesc într-o zi o canapea din piele roşie, pe care Manuel şi-o imaginează pe terasa căminului în care locuiesc, unde să stea cu faţa spre cer şi să viseze. Şi dă-i să care canapeaua, ba cu spinarea, ba cu mopedul triciclu, ba cu un căruţ de shopping furat de la nişte copii, prin tot Taiwanul pe care abia dacă cei doi îl cunosc. Peripeţiile nu lipsesc, fie că sunt provocate de un adolescent, de o reporteriţă sau de un câine lătrător.

Evident, drumul se încurcă, Manuel şi Dado se rătăcesc, se face noapte şi ei nu ajung la fabrica unde lucrează, ci la un râu pe care încearcă să-l traverseze. Lucrurile devin însă ceţoase, ca într-un vis, iar filipinezii se trezesc dimineaţa plutind pe râu în frumoasa canapea din piele roşie.

"Pinoy Sunday" e un film despre... nimic, s-ar putea spune. Dar e fermecător tocmai pentru că povesteşte despre ceva atât de copilăresc cum ar fi să cari o canapea, ca să-ţi poţi savura viaţa.

Nu le rataţi! Mai rulează

"O viaţă lungă" mai poate fi văzut joi, de la ora 17:30, la cinema Victoria şi vineri, de la 10:30, la cinema "Florin Piersic". "Patru costume negre" rulează marţi, de la ora 20:30, la cinema "Florin Piersic", şi vineri, de la 21:00, la Arta, iar "Duminică în stil filipinez", miercuri, de la ora 22:30, la cinema Victoria şi vineri, de la 18:30, la Arta.