“Cazul Marino” bagă vrajbă între intelectualii români

Ziarele şi forumurile înregistrează o polemică naţională, provocată de o carte nepublicată, “Viaţa unui om singur”.

 Autorul, Adrian Marino, are post-mortem partizani şi adversari înverşunaţi. Anunţul publicării memoriilor lui Adrian Marino a creat deja o furtună în mediul cultural românesc. După apariţia într-un cotidian central a opiniilor critice ale savantului clujean despre diverse personalităţi publice, între care Mircea Dinescu, Gabriel Liiceanu sau Eugen Simion, reacţiile nu au întârziat să apară.

 

Mircea Dinescu l-a acuzat chiar pe Marino că ar fi fost informator al fostei Securităţi, fără să probeze însă acest lucru. Simpla afirmaţie a poetului a fost însă de ajuns ca să alimenteze sute de comentarii pe diverse site-uri şi bloguri. Cărturarul clujean a fost caracterizat şi ca un spirit ranchiunos şi frustrat, aceasta fiind motivaţia însemnărilor acide din volumul “Viaţa unui om singur”.

 

Scriitorii clujeni care s-au aflat în preajma lui Adrian Marino, înainte sau după 1989, contrazic însă aceste afirmaţii. Poetul Adrian Popescu îl vizita pe Adrian Marino înainte de 1989. “Marino primea, vinerea, 2-3 scriitori clujeni, cu care angaja un dialog pe teme politice. Aşteptam aceste întâlniri cu nerăbdare, pentru că urmăream, la antena parabolică, spre sfârşitul lui 1989, evenimentele care au dus la căderea comunismului”, îşi aminteşte Adrian Popescu. Poetul se îndoieşte că Adrian Marino ar fi colaborat cu Securitatea.

 

“N-am avut niciodată senzaţia că ne-ar provoca pentru ca să ne demaşte apoi ca nişte cârtitori împotriva sistemului. Ne vorbea chiar despre curajul unor anticomunişti ca Milovan Djilas, Ghiţă Ionescu (politolog, fost director la «Europa liberă» – n.red.) sau Constantin Dumitrescu (disident expulzat în anii 80, autorul volumului «Cetatea totală», în care analizează comunismul românesc – n. red.)”, a adăugat Adrian Popescu. El admite că Marino era uneori “neconcesiv” în opinii, ceea ce a dus şi la ruperea relaţiei lor, după ce savantul criticase, în anii 90, Uniunea Scriitorilor.

 

Scriitorul Ovidiu Pecican, unul dintre apropiaţii lui Adrian Marino în ultimii săi ani de viaţă, are o opinie şi mai francă. “Dintre toţi oamenii de cultură români, Dinescu şi alţi câţiva au avut şansa de a vedea dosarele. Chiar dacă Dinescu a socotit oportun să încalce interdicţia de a vorbi despre conţinutul acestora, se cuvenea ca la proferarea unor acuze publice să aducă şi dovezile. Asta, cu atât mai mult cu cât cel acuzat a decedat între timp. Dacă Marino a fost sau n-a fost turnător rămâne, deci, de văzut şi probat. Dar maniera în care procedează Mircea Dinescu nu-mi pare nici legală, nici demnă, nici potrivită pentru nivelul dezbaterilor publice din cultura română”, consideră Pecican.

 

“Nu era resemnat”

 

Scriitorul Ovidiu Pecican (foto) respinge epitetele de “însingurat, frustrat şi ranchiunos”, vehiculate în ultimele zile la adresa lui Adrian Marino. “Inclusiv la ultima mea vizită, era o gazdă afabilă, ironică, chiar cu sarcasm uneori, la diverse subiecte. Nu era resemnat şi nici înfrânt. Avea o trufie a însinguratului, dar care ştia foarte bine care este calea lui. Era într-o bătălie cu timpul. Avea proiecte mari şi ştia că timpul i se termină”, rememorează Pecican.

 

 “Şi rectorul Andrei Marga, şi decanul Facultăţii de Studii Europene şi eu l-am invitat să ţină conferinţe şi a refuzat, preferând să-şi vadă de proiectele lui. Dar nu refuza socializarea. Participa la lansări de carte, la diverse evenimente, nu era un însingurat”, a precizat Ovidiu Pecican.