Celebra Ana Blandiana vine la Cluj-Napoca

Celebra Ana Blandiana vine la Cluj-Napoca
Cunoscuta scriitoare Ana Blandiana va conferenția la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Conferința „Istorie, memorie, memorial sau cum se construiește un miracol” va avea loc loc în contextul anului comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor ortodoxiei în perioada regimului comunist. Evenimentul va avea loc marți, 10 octombrie, începând cu ora 18:00, în Aula Facultății de Teologie Ortodoxă. 

Otilia Coman s-a născut la Timișoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman. După retrocedarea Ardealului de Nord în 1944, familia s-a mutat la Oradea, unde tatăl poetei a slujit ca preot la Biserica cu Lună din Oradea. După instaurarea regimului comunist, preotul a fost arestat ca "dușman al poporului". Ca fiică a unui deținut politic, a trebuit să aștepte patru ani până când autoritățile comuniste i-au permis înscrierea la Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca.

Pentru a ocoli șicanele regimului, Otilia Coman și-a luat pseudonimul Ana Blandiana, după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba. Tatăl poetei a murit într-un accident în anul 1964, la scurt timp după eliberarea din detenția politică. După absolvirea facultății, Ana Blandiana a debutat în revista Tribuna din Cluj.

Înainte de Revoluția din 1989, i s-a luat în trei rânduri dreptul de a publica, apoi numele ei a fost interzis și cărțile i-au fost scoase și din biblioteci. Înainte de a deveni poetă a lucrat pe un șantier de construcții, deoarece a fost persecutată de regimul comunist, tatăl ei fiind declarat chiabur. Cenzura nu a admis faptul că ea a publicat o carte de poezii despre motanul Arpagic, interpretat de cititori drept o aluzie la Nicolae Ceaușescu.

Poeziile ei interzise au fost difuzate în mii de exemplare, scrise de mână de cititori și au fost traduse în numeroase limbi, ca dovadă a cenzurii din România. Importanta revistă londoneză Index of Censorship i-a dedicat un număr special. În 1990 s-a numărat printre fondatorii Alianței Civice. În 1993 a fost inițiatoare a Memorialului Sighet, iar în 1995, a Academiei Civice, pe care le conduce până în prezent. Este membru corespondent al Academiei Române, din 2016.

Comenteaza