Centrul Clujului se umple de cărţi

Centrul Clujului se umple de cărţi
Târgul de Carte Gaudeamus, cu reduceri între 20 şi 80%, se va desfăşura în Piaţa Unirii de mâine până duminică.

 De câţiva ani încoace, Piaţa Unirii devine, primăvara, o adevărată citadelă a cărţilor. Mii de volume şi mii de clujeni umplu centrul oraşului cu ocazia Târgului de Carte Gaudeamus. Anul acesta, evenimentul organizat de Radio România şi Radio Cluj va avea loc între 14 şi 18 aprilie. Programul include lansări editoriale, un proiect de donaţii de carte pentru bibliotecile rurale, o tombolă pentru vizitatori şi Premiile Gaudeamus pentru participanţi. Preşedintele de onoare al târgului este jurnalistul şi scriitorul Zorin Diaconescu. 

 

La a 11-a ediţie a târgului vor lua parte 50 de expozanţi – edituri, reţele de distribuţie sau universităţi din toată România. Printre ele se află Grupul Editorial Rao, Prior & Books, Editura Paralela 45, Editura Nemira, Humanitas sau All. Editurile clujene participante sunt Limes, Eikon, Casa Cărţii de Ştiinţă, Idea şi Presa Universitară Clujeană. în cele cinci zile vor fi lansate circa 40 de volume de beletristică, studii sociale, economie, filosofie sau religie.

 

Jurnalistul Walter Ghidibaca îşi va prezenta la Cluj volumul “Totul e bine când se termină cu bine”, în care îşi povesteşte experienţa nefericită trăită în Rusia. Clujeanul fost condamnat la închisoare pentru că, susţine el,  a spus în glumă, la aeroportul din Moscova, că are o bombă în rucsac. în carte, Ghidibaca detaliază experienţa celor opt luni de detenţie. Tot la târgul din Piaţa Unirii vor fi lansate şi primele şase volume din seria de opere complete ale lui Spiru Haret şi patru volume din “Enciclopedia presei româneşti” a lui Ion Hangiu.

 

Târgul Gaudeamus se deschide mâine, 14 aprilie, la ora 12.00, iar premiile vor fi decernate în 18 aprilie, la aceeaşi oră. Se vor acorda trei Trofee Gaudeamus, un Trofeu al Presei, un Premiu pentru Cartea Târgului, acordat prin voturile publicului, şi un Premiu Educaţia. De asemenea, unul dintre vizitatori va câştiga Tombola Gaudeamus. în cadrul târgului se va desfăşura şi faza zonală a Concursului Naţional de Lectură “Mircea Nedelciu”. Târgul Gaudeamus va putea fi vizitat de miercuri până sâmbătă între orele 10.00-19.00, iar în ultima zi, duminică, de la 10.00 la 14.00. Intrarea este liberă. Conform organizatorilor, reducerile practicate de expozanţi vor fi de la 20 până la 80 la sută.

 

în 2009, la a 10-a ediţie derulată la Cluj, Târgul Gaudeamus a avut  un record de public şi cifră de afaceri. Peste 17.000 de vizitatori şi vânzări de 6 miliarde de lei vechi s-au înregistrat la finele evenimentului. Cartea târgului a fost “Encyclopaedia Britannica”, iar cotidianul ZIUA de CLUJ a obţinut Trofeul Presei. Directorul Târgului Gaudeamus, Vladimir Epstein, crede că recordul va fi cel puţin menţinut  anul acesta. “Anul trecut am aflat că suntem în criză, dar am înregistrat totuşi un record. Cred că îl vom menţine şi în 2010”, a declarat Epstein. Deşi la primul târg Gaudeamus din acest an, desfăşurat în martie la Craiova, vânzările au scăzut cu 10 procente, directorul târgului e optimist pentru ediţia de la Cluj.

 

Ajutor pentru biblioteci rurale

 

în cadrul Târgului Gaudeamus există un “Coş al Târgului”, ce reuneşte donaţiile oferite de expozanţi şi vizitatori. Proiectul se numeşte, din acest an, “Cărţile se întorc acasă” şi vizează orientarea unui fond important de carte către bibliotecile din mediul rural. Volumele donate la ediţia clujeană a târgului vor fi oferite bibliotecilor comunale din judeţul Cluj, au anunţat organizatorii.

 

Comenteaza