Cinematograful "Dacia" din Cluj, pe harta TIFF în 2016
- Scris de Ziua de Cluj
- 01 Mar 2016, 14:11
- Cultură
- Ascultă știrea

"Cinema Dacia în Mănăstur, Cluj, aproape de finalizare, un nou loc pe harta TIFF 2016. Proiecție digitală cu dcp, scaune confortabile, sunet ok. Pereți vopsiți cum trebuie și nu în alb, mulțumiri celor care au reacționat la semnalul nostru de alarmă. Clujul rămâne probabil orașul cu cele mai multe ecrane de cinema din țară raportat la numărul de locuitori. Pentru ca ne pasă și le pasă", a scris Giurgiu pe o rețea de socializare.
Citește AICI criticile aduse municipalității de către Tudor Giurgiu.
Cinematograful "Dacia" a fost dat în folosinţă în anul 1981 și are o suprafaţă construită de 960 de metri pătraţi pe trei nivele - subsol, parter şi etaj. Clădirea a fost lăsată în paragină aproape 10 ani, devenind între timp locul de refugiu al oamenilor străzii, dar şi al purecilor şi şobolanilor. Pe terasele de deasupra au crescut plante şi chiar doi mesteceni a căror rădăcini şi-au făcut loc prin gura de scurgere şi au ajuns să depăşească 4 metri. În 2013 a ajuns în patrimoniul Primăriei Cluj-Napoca, iar lucrările de reabilitare au început în toamna lui 2014. Locaţia este programată în aşa fel încât organizaţiile nonguvernamentale existente în zonă să angreneze comunitatea locală şi să creeze mai multă mişcare într-un centru al Mănăşturului lipsit de viaţă. De proiect s-au arătat deja interesate mai multe organizaţii care se ocupă de evenimente şi la Fabrica de Pensule. În centrul cultural de cartier se doreşte şi extinderea unor evenimente ca Zilele Clujului sau Festivalul Internaţional de Film Transilvania.
Modernizarea cinematografului a costat aproape 3 milioane de lei.