Clujul are o singură şansă la Premiile UNITER

Clujul are o singură şansă la Premiile UNITER
Actorul clujean Ionuţ Caras a fost nominalizat luni seara la Gala din 19 aprilie. Pentru prima dată în ultimii ani, oraşul are doar o nominalizare la aceste distincţii.

 

 Se pare că vremea în care Clujul se mândrea cu câte şapte nominalizări şi câte cinci premii UNITER a cam trecut. Anul acesta, o singură nominalizare vizează producţii clujene. Actorul Ionuţ Caras a intrat în competiţia UNITER pentru rolul Gurevici din spectacolul “Noaptea Walpurgiei” de Venedikt Erofeev, montat de Mihai Măniuţiu la Teatrul Naţional. Nominalizările la Premiile UNITER au fost făcute publice luni seara, iar Gala de decernare va avea loc în 19 aprilie.

 

Ionuţ Caras este nominalizat la categoria “Cel mai bun actor în rol principal”, alături de George Mihăiţă, pentru rolul din “Casa Zoikăi” de Bulgakov, şi Mihai Călin, pentru “Sfârşit de partidă” de Beckett. Ambele spectacole au fost montate la Bucureşti de Alexandru Tocilescu.

 

Actorul clujean este cel mai tânăr dintre nominalizaţii categoriei, dar asta nu-i scade şansele la premiu. Interpretarea sa a fost apreciată în cronicile spectacolului şi premiată deja, în toamna trecută, la Festivalul Dramaturgiei Contemporane de la Braşov. Caras joacă rolul lui Gurevici, nou-venit într-un balamuc unde sunt închişi pentru “reeducare” adversarii comunismului sovietic. Rezistând umilinţelor, el va provoca sinuciderea în masă a “nebunilor”, ca metodă de rezistenţă împotriva “reeducării”.

 

 Ionuţ Caras îşi demonstrează în “Noaptea Walpurgiei”  maturitatea profesională şi expresivitatea artistică. Tânărul actor clujean s-a născut în 1981, la Iaşi. Si-a făcut studiile de actorie la Facultatea de Teatru şi Televiziune a Universităţii “Babeş-Bolyai”, fiind, în prezent, asistent universitar. Este actor al Teatrului Naţional din 2004. A jucat în spectacole montate de regizori faimoşi, precum Vlad Mugur, Andrei Serban, Tompa Gabor, Mihai Măniuţiu, Alexandru Dabija sau Radu Afrim. în 2005 a fost premiat la Gala Tânărului Actor de la Mangalia.

 

Printre nominalizaţii Premiilor UNITER se mai numără un clujean, dar dintr-un spectacol jucat la Satu Mare. Actorul Jozsef Biro de la Teatrul Maghiar din Cluj concurează la categoria “Cel mai bun actor în rol secundar” pentru partitura din spectacolul “Trei surori” de la Teatrul de Nord din Satu Mare.

 

Faţă de ultimele ediţii ale Premiilor UNITER, când majoritatea nominalizărilor şi premiilor erau deţinute de producţii din Cluj, anul acesta, printre favoriţi sunt regizorii Victor Ioan Frunză, Vlad Massaci sau Alexandru Dabija şi producţii din Bucureşti, Sibiu, Timişoara. La distincţiile pentru actorie concurează Virginia Mirea, Vlad Ivanov, Emilia Popescu etc. Lista completă figurează pe www.uniter.ro .

 

în  2009, producţia “Trei surori” a Teatrului Maghiar din Cluj a primit Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol, iar Tompa Gabor, Premiul pentru cel mai bun regizor, având şapte nominalizări. în 2008, cel mai bun spectacol a fost “Unchiul Vania”, tot de la Teatrul Maghiar, iar în 2007, “Purificare” a ocupat primul loc la nominalizări, ambele în regia lui Andrei Serban.

 

Bucurie înţeleaptă

 

“Normal că mă bucur pentru nominalizare!”, spune Ionuţ Caras. “Mă bucur, dar nu-mi ia minţile. Inedit mi se pare că n-am mai văzut de mult un nominalizat aşa de tânăr la categoria de cel mai bun actor, care e una grea. La 29 de ani, câţi am eu, erai, de obicei, vizat pentru debut sau cel mai bun rol secundar. Mi se pare că lucrurile s-au normalizat. Cred că am şanse la premiu, pentru că am încredere în ceea ce fac în acest spectacol şi am investit foarte mult acolo”, a adăugat actorul.

 

Comenteaza