Clujul și orașul portughez Aveiro vor găzdui în 2018 conferințele noii înființate rețele culturale europene

Clujul și orașul portughez Aveiro vor găzdui în 2018 conferințele noii înființate rețele culturale europene
Reprezentanți ai sectoarelor culturale din Eleusis (Grecia), Aveiro, Braga și Guimaraes (Portugalia), Košice (Slovacia), Debrecen (Ungaria), Klaipeda și Plunge (Lituania), Leeds (Marea Britanie), precum și din Cluj-Napoca, Timișoara, Târgu Mureș, Baia Mare, Alba Iulia și Sfântu Gheorghe s-au întâlnit la Cluj pentru a pune bazele unei rețele culturale europene pentru dezvoltarea orașelor.

"Clujul și-a dovedit în ultimii ani interesul și capacitatea de a transforma cultura într-un pilon al dezvoltării locale. Conform studiilor de profil avem cea mai mare vitalitate culturală din țară, iar în strategia de dezvoltare locală cultura este definită ca un element strategic cheie, care unește cei trei piloni clujeni ai dezvoltării urbane: inovația, universitatea și participarea. Am căutat să ne aliniem cu alte orașe europene care au aceeași preocupare pentru cultură și am propus înființarea unei rețele de profil, care să sprijine și să promoveze regândirea culturii ca factor al dezvoltării urbane", declară Ștefan Teișanu, directorul Centrului Cultural Clujean.

Orașele invitate să devină co-fondatori ai rețelei vin din rândul celor care au fost sau sunt candidate în competiția de Capitale Europene ale Culturii. Aceste orașe și-au dovedit angajamentul pentru tema transformării sociale și urbane prin cultură și și-au dezvoltat deja planuri și proiecte concrete în acest sens, astfel încât colaborarea între ele se poate produce cu ușurință și eficiență.

Kelly Diapouli, director artistic Eleusis 2021 Capitală Europeană a Culturii (Grecia): „Suntem dornici și interesați să contribuim la dezvoltarea rețelei, credem că într-adevăr cultura este o mare forță transformatoare în societate. Tot mai multe orașe fac eforturi de a regândi rolul culturii în dezvoltarea urbană, iar a le oferi într-un proiect european comun e nu numai o posibilitate, ci și o mare necesitate".

Carlos Martins, fost director Guimaraes 2012 Capitală Europeană a Culturii (Portugalia): „Salut această inițiativă. În Europa sunt sute de orașe foste sau actuale candidate pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii, iar ele au construit împreună un portofoliu imens de proiecte culturale, care poate aduce contribuții semnificative la dezvoltarea orașelor pe între continentul."

Până la finalul acestui an, rețeaua va comunica public planurile pentru anul viitor, invitând și ale orașe europene să se alăture inițiativei. Activitățile rețelei vor fi conduse de la Cluj, care va găzdui secretariatul general și va administra un program de creștere a capacității rețelei și a organizațiilor membre. Începând cu 2018, două conferințe anuale vor oferi membrilor rețelei ocazii de a se întâlni și a discuta subiecte și proiecte comune. În anul viitor cele două conferințe vor fi organizate la Cluj-Napoca, în luna mai, și la Aveiro (Portugalia), în luna septembrie.

Comenteaza