Concert simfonic cu elevi ai Colegiului de Muzică “Sigismund Toduţă”, la Filarmonica

Concert simfonic cu elevi ai Colegiului de Muzică “Sigismund Toduţă”, la Filarmonica
Filarmonica de Stat „Transilvania” susţine în fiecare stagiune tinerele talente şi debutul artistic pe scena muzicii clasice, prin seria de concerte Gradus ad Parnassum.

Luni, 6 iunie de la ora 19, în sala Colegiului Academic, va avea loc al doilea concert Gradus ad Parnassum din stagiunea 2015-2016, susţinut de Orchestra Filarmonicii, sub bagheta dirijorului József Horváth, alături de unii dintre cei mai talentaţi elevi ai Colegiului de Muzică „Sigismund Toduţă": Sergiu Cebotari (clarinet), Dora Lăpuşte (vioară), Estera Rácz (vioară), Henrik János Portik (flaut), Sabina Silaghi (vioară) şi Radu Kis (vioară).

Din programul serii fac parte lucrări de: Carl Maria von Weber, Camille Saint-Saëns, Henryk Wieniawski, Aram Haciaturian, Manuel de Falla şi Piotr Ilici Ceaikovski.

József Horváth a studiat dirijat cor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima", cu Florentin Mihăescu, Cornel Groza şi Gheorghe Victor Dumănescu. În anul 2001, a absolvit, în cadrul aceleiaşi instituţii, a doua specializare, dirijat orchestră, sub îndrumarea lui Petre Sbârcea.

După terminarea studiilor, a participat la cursurile de măiestrie susţinute de Christfried Brödel, János Fürst, George Pehlivanian, Ghennady Rojdestvensky şi Kurt Masur. Evoluţia profesională i-a fost influenţată în mod semnificativ şi de participarea sistematică la repetiţiile şi concertele maeştrilor Claudio Abbado, Rudolf Barshai, Sir Colin Davis, Adam Fischer, Gianluigi Gelmetti, Valery Gergiev, Philippe Herreweghe, Leonard Slatkin, Pinchas Steinberg, Jesús López-Cobos şi George Prêtre.

Începând din luna octombrie 1999, este dirijor al Operei Maghiare, iar din noiembrie 2006 al Operei Naţionale Române din Cluj. Ca dirijor invitat a condus Orchestrele Filarmonicilor din Arad, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Satu-Mare, Sibiu, Timişoara, Ploieşti, Târgu-Mureş, Orchestra de Cameră Radio din Bucureşti, Operele Naţionale din Bucureşti şi Iaşi, Corul Radiodifuziunii din Budapesta şi Orchestra Simfonică RTVE din Madrid, Spania. Este fondator şi Director Artistic al Orchestrei CLASSICA din Cluj-Napoca, prin care doreşte sa promoveze tinerii muzicieni din Transilvania.

Prețul unui bilet este de 20 de lei.

 

Comenteaza