Concert simfonic sub bagheta dirijorului Lavard Skou Larsen
- Scris de Ziua de Cluj
- 04 Apr 2017, 15:18
- Cultură
- Ascultă știrea

Născut în Porto Alegre, Brazilia, Larsen a început studiul muzicii cu tatăl său, dirijorul danez Gunnar Skou-Larsen, şi a continuat apoi cu profesorul Ernst Moravec la Viena. A fost admis apoi la Academia de Muzică şi Arte Interpretative Mozarteum din Salzburg, unde a studiat cu Helmut Zehetmair şi cu Sándor Végh.
Larsen a fost distins cu premii atât ca solist, cât şi ca muzician în ansambluri camerale. A fost membru al Cameratei Academica, sub conducerea lui Sándor Végh (1983/1986), iar din 1991 predă vioara la Academia Mozarteum.
În 1991 a fondat ansamblul „Salzburg Chamber Soloists". Între 1996 şi 2002 a condus Orchestra de Cameră a Uniunii Europene. Cariera sa de dirijor a stat sub semnul influenţei artei lui Sergiu Celibidache. În 1978, a câştigat Premiul I la Competiţia „Jugend musiziert" din Austria.
A lucrat cu Orchestra de Cameră a Uniunii Europene, Orchestra Mozarteum, Deutsche Kammerakademie Neuss, Orchestra Filarmonicii din Dresda, Orchestra Simfonică din Düsseldorf, Filarmonicile din Herford şi Koblenz, Folkwang Kammerorchester Essen, Orchestre de Pays de Savoie, Orchestra National de Lorraine, Orchestra Filarmonicii din Armenia, Orchestra din Mikkeli, Orchestra de Cameră „Erasmus", Orchestra din Almeria, Orchestra Naţională din Porto, Orchestrele Simfonice din Porto Alegre şi Rio de Janeiro, Orchestra de Cameră River Oaks din Houston, Orchestra Festivalului din Texas.
Din 2004, Larsen este dirijorul ansamblului Deutsche Kammerakademie Neuss am Rhein, iar din 2011 al ansamblului Georgisches Kammerorchester din Ingolstadt. Concertul va avea loc de la ora 19:00, pe scena Colegiului Academic din Cluj-Napoca.