Marijuana, cocaină, opium, morfină. Unii scriitori le-au consumat pentru a-şi hrăni imaginaţia, alţii au căutat “paradisuri artificiale”. Cercetătorii au studiat fenomenul “existenţialismului narcotic”, iar câţiva oameni de cultură au testat fierturi magice preparate de şamanii din Amazon. Toate acestea sunt doar câteva din ingredientele cărţii “Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură”, scrisă de Andrei Oişteanu şi apărută de curând la Editura Polirom.
Volumul este un amplu studiu cu accente de antropologie culturală şi de istorie a mentalităţilor. Cartea constituie un act de curaj într-o ţară în care tematica folosirii narcoticelor a fost un tabu până în 1990, iar marii scriitori români sunt în continuare studiaţi în majoritatea şcolilor ca nişte fiinţe aflate dincolo de tarele umane, ferite de vicii, defecte sau umori.
în capitolele cărţii este subliniată abil şi documentat legătura unor scriitori cu câte un drog specific. Oameni de cultură precum Dimitrie Cantemir, Al. Odobescu, Mateiu Caragiale, Mircea Eliade, Emil Cioran ori Eugene Ionesco s-au aflat într-o relaţie “specială” cu opiumul, morfina, canabisul sau calmantele. Titlurile unor capitole sunt, de altfel, edificatoare: “Ion Barbu: eterul cotidian şi cocaina săptămânală”. “Eliade în
Nici literaţii clujeni nu lipsesc din paginile volumului. Unul dintre cei mai “privilegiaţi” din punct de vedere al prezenţei în carte este basarabeanul Alexandru Vakulovski, clujean “prin adopţie” şi reîntors în
Cartea lui Vakulovski este, probabil, prima de acest gen din literatura română”. De altfel, Oişteanu subliniază că “literatura stupefiantelor” din ultimii ani şi-a găsit un “exeget”, Marius Chivu, care a punctat faptul că “pentru tinerii care, atunci când piaţa drogurilor e-n criză, se internează la dezintoxicare pentru a supravieţui cu substitute, «Pizdeţ» ar putea fi o carte-cult”. “Recidiva” lui Vakulovski din 2004, cu “Letopizdeţ”, îi face pe critici să remarce “subţirimea mizei” şi “o dizidenţă socio-politică plină de locuri comune, în care toate femeile sunt proaste, şcoala «sucks», legile sunt nedrepte, iar capitalismul e hoţie”. Specialiştii vorbesc despre “existenţialismul dependenţei chimice”, care “devine un soi de haiducie narcotică proliferatoare de clişee stângiste în slang basarabean”. La limită, menţionează Oişteanu, aceste teme se apropie de cele abordate de muzicienii hip-hop.
în acest punct, autorul o aminteşte laudativ pe scriitoarea clujeană Ruxandra Cesereanu care, alături de studenţii săi, a conturat în scris “o subcultură
Experienţa clujencei, “ca o minge de foc în cerebel”, este călătoria “Alisei în
Poezia se încheie cu imaginea drogaţilor care “ling soarele violet sub care vom muri”. în fine, poemul “Submarinul iertat”, scris la patru mâini de Cesereanu şi Codrescu, este rodul unei clujence “cu sex de înger” şi a unui “beatnik cu o pungă de mescalină la brâu”. Conform dicţionarelor de specialitate, mescalina este un alcaloid psihedelic natural, utilizată, în principal, ca un instrument pentru a suplimenta diverse practici de transcendenţă, inclusiv în meditaţie, proiecte de artă şi psihoterapie psihedelică.
Istoricul literar
Subiectul era tabu. Intitulând “Vise şi “stupefiante” capitolul care ar fi trebuit să trateze tranşant acest subiect, Adrian Marino pune termenul stupefiante în ghilimele”. Totuşi, există pasaje în care Marino se exprimă mult mai transparent, notând că “atunci, poetul descoperă efectiv «beţia» stupefiantelor, producătoare de vis greu, narcotic, invocat de Macedonski ca o eliberare”. “Ar trebui stimat curajul lui Marino de a vorbi pe o temă tabuizată de cenzură şi «înfierată» de «morala proletară». Se întâmpla la doi, trei ani de la ieşirea istoricului literar din închisorile comuniste”, încheie Oişteanu.
Volumul “Narcotice în cultura română” poate fi găsit la Librăria Humanitas şi costă 43 de lei.
Secretele şamanilor
Unul dintre “personajele” cărţii lui Oişteanu este publicistul Alin Fumurescu, ce locuieşte actualmente în SUA, dar a activat o perioadă notabilă şi la Cluj. Fumurescu este remarcat de autor în urma experienţei sale exotice din 2009. Oişteanu repovesteşte cum Fumurescu, plecat în Peru de Nord, a luat legătura cu un şaman din jungla amazoniană şi a experimentat mai multe halucinogene. între acestea, cele mai impresionante au fost veninul secretat de o broască din junglă şi fiertura unei liane “magice” (foto), care se spune că “provoacă şamanilor viziuni premonitorii şi face posibil contactul cu duhurile triburilor.
Istorie, nu morală
Andrei Oişteanu a ţinut să facă precizări importante şi necesare încă din primele pagini ale cărţii: “Aspectul moral m-a interesat în măsura în care perspectiva etică a scriitorilor s-a modificat în timp. Dar nu mi-am propus să incriminez sau să dezincriminez ascest tip de năravuri. Este o carte de istorie a culturii, nu una care să fie distribuită în licee pentru a descuraja flagelul toxicomaniei. Nu spun că astfel de cărţi n-ar fi necesare. Dimpotrivă, sunt foarte necesare. Spun doar că volumul meu nu abordează subiectul anume din această perspectivă”.
Andrei Oişteanu s-a născut în 1948 şi e cercetător la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române. Este, de asemenea, cadru didactic la Centrul de Studii Ebraice, Universitatea din Bucureşti şi doctor în studii umaniste.