CULTURĂ. Concert susţinut de Teodora Enache şi Darius Brubeck luna viitoare la Teatrul Maghiar

CULTURĂ. Concert susţinut de Teodora Enache şi Darius Brubeck luna viitoare la Teatrul Maghiar
Un „concert extraordinar de jazz", susţinut de interpreta Teodora Enache şi de un cvartet al pianistului Darius Brubeck, unul dintre fiii legendarului muzician Dave Brubeck, va avea loc în 7 mai la Teatrul Maghiar din Cluj-Napoca.
„Darius Brubeck Quartet” este alcătuit din Darius Brubeck, la pian, Mike Rossi, la saxofon, din Africa de Sud, Matt Ridley-contrabas şi Wesley Gibbens-baterie, ambii din Anglia. Reprezentaţia va fi susţinută vocal de Teodora Enache.

Concertul extraordinar
de jazz va avea loc de la ora 20, în sala mare a Teatrul Maghiar de Stat (TMS) din Cluj-Napoca.

Pianistul Darius Brubeck se află de câteva săptămâni la Cluj, unde predă cursuri de compoziţie de jazz, la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.

Evenimentul ce va fi găzduit luna viitoare de către TMS Cluj vine în contextul în care instituţia a mai organizat, la sfârşitul anului trecut un „spectacol extraordinar” de jazz ce a fost susţinut de grupul de jazz din New York Tuba Project şi Lucian Ban.
Comenteaza