Cea de-a 17-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj (ZCMC) s-a încheiat în seara de duminică, 23 august, pe scena din piața centrală a orașului cu musicalul în două acte „Undeva, în Europa”, al compozitorului Dés László, spectacol care a adus în fața publicului corul și orchestra Operei Maghiare din Cluj, alături de cei 70 de tineri membri ai Corului Maghiar de Copii din Cluj.
Gala de încheiere a debutat cu discursurile ținute de viceprimarul Clujului Emese Oláh, primarul Emil Boc, precum și de Lilla Szabó, directoarea de programe a Zilel Culturale Maghiare din Cluj
„Spectacolele de înaltă ținută, forfota târgului, ritmul muzicii populare, întâlnirile pline de bucurie de pe strada vinului și râsetele care se împleteau au mărturisit toate un singur lucru: Clujul și-a deschis din nou porțile, iar noi am ajuns acasă", a declarat în deschidere viceprimarul Emese Oláh. Ea a adăugat că cele două cuvinte ale motoului din acest an „nu sunt doar un slogan, ci însuși spiritul Clujului", identitatea proprie și deschiderea nefiind opuse, ci completându-se reciproc.
Primarul Clujului, Emil Boc, le-a mulțumit organizatorilor și i-a îndemnat pe clujeni să continue să construiască împreună viitorul orașului. „Nu trebuie să fim la fel pentru a fi împreună. Avem multe diferențe, iar acest lucru este, în sine, o valoare, fiindcă stă la baza diversității noastre. Dacă această diversitate se îndreaptă spre un viitor comun, putem construi un oraș european, tolerant, apreciat deopotrivă acasă și în străinătate", a spus el. Primarul a confirmat că orașul va continua să susțină Zilele Culturale Maghiare din Cluj: „Ca în gluma cunoscută: dacă se schimbă ceva, vă anunț. Dar nu se schimbă nimic: continuăm tot ceea ce înseamnă, pentru Cluj, Zilele Culturale Maghiare."
Lilla Szabó, directoarea de programe a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj, a subliniat mesajul comunitar al sloganului din acest an„Cu porțile deschise". „Succesul ediției din acest an nu îl măsurăm doar în cifre sau în spații pline de oameni, ci și în faptul că ne-am putut simți din nou acasă la Cluj împreună, unii în compania altora", a spus ea. Lilla Szabó le-a mulțumit organizatorilor, voluntarilor, echipelor tehnice, partenerilor, gazdelor locurilor de desfășurare, artiștilor, coorganizatorilor, finanțatorilor și publicului, transmițând totodată salutul organizatorului principal, Gergely Balázs, absent din motive medicale.
Timp de opt zile cât au durat Zilele Culturale Maghiare din Cluj, peste 600 de evenimente au transformat centrul istoric al orașului într-un spațiu al întâlnirii. În tot acest timp, prin porțile deschise ale celor 67 de locuri de desfășurare s-au înregistrat peste 220.000 de vizite, în majoritatea locurilor rata de participare a publicului fiind mai ridicată decât la ediția precedentă.
Și în acest an, organizatorii au acordat o atenție deosebită unor aniversări importante: 100 de ani de la nașterea etnografului Kallós Zoltán a cărui moștenire a fost marcată prin 12 evenimente, 130 de ani de la nașterea episcopului Márton Áron, aniversare care a beneficiat de 8 evenimente, 100 de ani de la înființarea mișcării Helikonul ardelean, 500 de ani de la bătălia de la Mohács, 710 ani de la redobândirea privilegiilor de oraș ale Clujului, precum și 60 de ani de existență a Clubului Speologilor Amatori din Cluj.
Programul muzical al ediției din acest an a cuprins 37 de concerte pop, rock și jazz și 16 concerte de muzică clasică, susținute în biserici, curți și săli din tot centrul orașului. La aceasta s-a adăugat prezența a 14 echipe de dansuri populare din 5 țări (Ungaria, Slovacia, Serbia, Italia și România), care au adus culoare festivalului prin spectacole de folclor internațional. Pe scena din Piața Unirii au urcat, în total, 565 de artiști, iar concertele susținute de nume precum ValMar, HOBO, Heaven Street Seven, Magna Cum Laude, Magashegyi Underground sau Republic au adunat în fiecare seară mii de spectatori în fața scenei. Cele mai populare s-au dovedit a fi concertele ValMar și Republic, la fiecare participând aproximativ 20.000 spectatori.
Publicul ZCMC a avut la dispoziție 36 de expoziții și vernisaje, 23 tururi ghidate, 40 de proiecții de film și 90 de activități dedicate copiilor, alături de 107 dezbateri, mese rotunde și prezentări de carte, susținute în limba maghiară sau în limba română. Una dintre cele mai vizitate expoziții a fost „Cluj. Piețe, turnuri, reverii. Orașul Comoară în 130 de ani de cărți poștale”, care a reunit 1.500 de cărți poștale din colecțiile private ale lui Gergely Balázs și Bense Jenő.
Ulița lupilor (strada Kogălniceanu), locul în care bate an de an inima festivalului, a găzduit 147 de standuri de meșteșugari, alături de un Târg de carte cu 18 edituri participante și de Aleea muzeelor, unde 25 de muzee din Ungaria și România și-au deschis porțile publicului. Tradiționala Stradă a Vinului a fost plină seară de seară și a bucurat publicul cu licori de la 10 crame prezente. Turnul Bisericii „Sfântul Mihail”, deschis publicului pe toată durata evenimentului, a fost vizitat de 3.826 de persoane.
În timpul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj a avut loc și cea de-a VIII-a ediție a Crosului Donaton, care a adunat 633 alergători pe cărările Pădurii Hoia și în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia”.
Cea de-a 18-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj se va desfășura între 15 și 22 august 2027.


