"Nevasta la putere" redă emanciparea unei femei din înalta burghezie industrială franceză, la finele anilor '70 ai secolului trecut. Doamna Suzanne Pujol, soţia unui fabricant de umbrele, profită de boala soţului ei pentru a prelua frâiele uzinei în care muncitorii fac mereu grevă. Aplică metode noi, creşte producţia, dezvoltă fabrica etc., apoi, la revenirea dlui Pujol la cârmă, candidează în alegeri împotriva unui fost amant de tinereţe, acum deputat, şi, evident, câştigă. Filmul are ritmul plăcut al comediilor clasice franceze, cu dialoguri haioase şi personaje pitoreşti. Totuşi, plasarea acţiunii într-un moment anume şi tendinţa de a parodia relaţiile umane de atunci nu sunt conduse prea inspirat, astfel că pe alocuri ai senzaţia ridicolului. Introducerea unui moment muzical în final, când Catherine Deneuve cântă ca în filmele indiene, înconjurată de fanii ei politici, accentuează senzaţia de clişeu pe care o induce intriga peliculei.
Scenariul are câteva nuanţe ce ar fi putut face din "Nevasta la putere" un film ieşit din tiparele atât de previzibile ale comediei franceze de cinema. Nemulţumirea lui Pujol faţă de relaţia dintre fiul său şi fiica unui amic, despre care aflăm că ar putea fi chiar fata lui, duce la dezvăluirea numeroaselor aventuri adulterine ale doamnei Pujol. În tinereţe, Suzanne n-a "flirtat" doar cu deputatul Babin (Depardieu), care o iubeşte şi azi, ci şi cu mulţi alţii, inclusiv cu avocatul care a administrat testamentul tatălui ei. Un subtil accent leagă aceste lucruri: fiul cu orientare erotică ambiguă se desparte de iubita lui presupus incestuoasă, dar e prieten bun cu fiul avocatului... În astfel de nuanţe se află savoarea acestui film ce are toate ingredientele unei comedii de familie şi e salvat de actorii care-l interpretează. "Nevasta la putere" nu va mai rula la TIFF, dar va intra cu siguranţă în reţelele de difuzare publică în următoarea perioadă. Dacă nu sunteţi cârcotaşi şi vă place să râdeţi "franţuzeşte", merită să-l vedeţi.
