Duo pianistic din Berlin pe scena clujeană
- Scris de Ziua de Cluj
- 14 Feb 2017, 11:18
- Cultură
- Ascultă știrea
Evenimentul va avea loc luni, 20 februarie, la ora 19:00, în Studioul de concerte și va cuprinde un repertoriu variat și atrăgător: Petite Suite pentru pian la patru mâini de Claude Debussy, Dolly Suite pentru pian la patru mâini, op. 56 de Gabriel Fauré și două lucrări de Dmitri Șostakovici: Concertino pentru două piane, op. 94 și Suita în fa diez minor pentru două piane, op. 6.
Duoul pianistic Zsuzsa Bálint & Cristian Niculescu a fost fondat în anul 2012 de către cei doi pianişti de origine română, care s-au cunoscut în timpul studiilor la Universität der Künste Berlin.
Zsuzsa Bálint & Cristian Niculescu concertează cu succes mai ales în Germania, fiind invitaţi la festivaluri internaționale sau ca soliști ale unor ansambluri camerale precum „Kammerensemble der Berliner Symphoniker" sub bagheta lui Lior Shambadal sau la seriile de concerte ale orchestrei de cameră „Berliner Camerata" de la Philharmonie Berlin. În anul 2015 au fost invitaţi la concertul omagial „Saul Cosentino" organizat de Filarmonica din Berlin.