Eliberarea Ardealului, văzută prin tranşeele din judeţul Cluj

Petru Moldovan are 90 de ani trecuţi şi în cel de-al Doilea Război Mondial a luptat împotriva nemţilor din tranşeele din judeţul Cluj. El a scăpat de la moarte de două ori şi tot atâtea ori a lăsat frontul în urmă şi s-a întors acasă, în timpul luptelor: prima dată din Apahida şi apoi din Cehoslovacia.

Veteranul avea 21 de ani când a fost încorporat în armată, la Turda, la 4 luni după ce s-a însurat, în 20 mai 1944. Ne-a primit în curtea casei pe care a construit-o imediat după Război, în Boju, aproape de frontul pe care a luptat.

„În '44 m-am încorporat şi am făcut şi războiul, am mers pe jos până în Ungaria. După aia ne-o retras, o distrus unitatea noastră. A rămas în Rusia regimentul, iar în '45 ne-au mutat în Cehoslovacia. N-am stat mult acolo, că am fost rănit şi am venit în ţară. M-or puşcat. Nemţii", îşi începe povestea veteranul clujean, Petru Moldovan.

Comod şi aşezat frumos, printre perne şi cergi, spune că a suportat doar şapte ore în Munţii Tatra. După trei luni de armată, după armistişiul cu ruşii, a intrat pe front, lângă Turda şi a revenit, de pe front, din Munţii Tatra.

„După trei luni ne-or băgat pe front, nu ştiai nimic, fiecare cum i-o fost norocul. Eu am avut noroc că am fost brandist şi am fost companie de brand, eram câte o grupă la fiecare unitate. Eu am nimerit, cu brandul, la compania a treia de puşcaşi. Cu compania a treia am început frontul de la Turda, păstă şoseauă şi dincolo de Turda, pe Dealul Bădeni, ne-o pus pă poziţie, unde am aşteptat ungurii pe Feleac. Am primit ordin de la comandant să ne retragem pe deal, că ungurii o înaintat pe la Câmpia Turzii, la Cacova Ierii. Eram încercuiţi. Când am ajuns la Mirăslău deja ungurii erau pe coastă, deasupra. Când am trecut noi pe coastă de la Mirăslău încolo, o fost podul minat peste şoseauă şi l-o aruncat în aer ca să nu treacă blindatele ungureşti. Am ajuns la Aiud, într-o şcoală, noaptea. Dimineaţa, pe poziţii. Acolo am înaintat pe o vale în sus, acolo am început să tragem. Or murit mulţi acolo, din cauza căpitanilor. Erau mulţi cu trei luni de armată", dezvăluie Moldovan.

În România a luptat la câteva ore distanţă de casă. În Jucu, Răscruci,  Apahida şi Turda.

„Şi pe aici am trecut cu frontul. De aici am început, de la Turda, când s-o făcut armistiţiul cu ruşii, în '44. De la Turda am mers la Aiud şi apoi de acolo ne-o băgat pă poziţie la Cacova Ierii. Acolo o fost pă front, ungurii. Am stat acolo o săptămână şi apoi pe noi ne-o băgat unde-o fost mai greu, la Mureş. Acolo am trecut, într-o noapte, pe-un metru de frânghii tot regimentul, şi am dat atacul. Am înaintat pe câmp deschis, ne-am apropiat de unguri şi, cum am înaintat, între noi era o casă în hotar. Am bătut din dimineaţa, din zorii zilei, până ziua următoare la 11:00, pe unguri şi ungurii pe noi. Compania noastră a fost prima în atac la Mureş. Ne-am retras şi am ajuns aici, la Cojocna, pe la Ferma Largă şi în zorii zilei am ajuns la Corpadea, atunci noi ne-am răspândit, am ocolit şi am prins un pluton de unguri la Corpadea. I-am făcut prizonieri. Ziua am mers mai departe, la Jucu, unde ungurii ne-o surprins cu foc. Noi ne-am retras, ca să-i ocolim, dar a venit un tanc prin comună. Noi eram în stânga, printre paie, că era toamna şi, no, am tras, când a venit tancul prin comună ne-o flancat din partea dreaptă, atunci comandantul de companie ne-a zis "Copii, fiecare vă întoarceţi pe socoteala voastră!". Tot regimentul s-a sculat şi la fugă. Eu n-am fugit, cel din urmă am fost eu. M-am dus încetuţ şi-i vedeam pe care cum pică. N-am avut baiuri de-alea că voi muri", îşi aminteşte veteranul de 90 de ani. (Continuarea în ediţia următoare)