DISTRIBUIE
Un spectacol plin de forţă, traumă şi emoţie, diferit de majoritatea montărilor sale, a prezentat regizorul Radu Afrim în Festivalul Naţional de Teatru (FNT) de la Bucureşti.
Miriam W” de Savyon Liebrecht, produs de Teatrul “Toma Caragiu” din Ploieşti, i-a surprins nu doar pe fanii “afrimieni”, ci şi pe numeroşii oameni de teatru care au fost la reprezentaţie.
“Miriam W” nu are nimic din elementele “poznaşe” care au conturat în timp “marca Afrim”. E o dramă plină de duritate, despre destine distruse de istorie şi memorie, despre o traumă care merge în viitor odată cu fiecare generaţie. Miriam se întoarce după 20 de ani în casa natală, pentru a o vinde. E prilejul unei rememorări a adolescenţei împărţite între o mamă care “trăieşte cu morţii” lagărelor naziste, o mătuşă care vieţuieşte intens pentru a uita şi un tată sfâşiat între iubirea pentru două femei. Trauma străbate timpul şi oamenii: fata e marcată de aerul întunecat al mamei, în timp ce vărul Beni e victima mamei sale care nu şi-a trăit viaţa. Miriam îşi aminteşte, dar nu poate scăpa de moştenirea memoriei, deşi lângă ea se află un bărbat care ar putea s-o ajute.
Spectacolul de la Ploieşti, jucat cu o intensitate şi fineţe speciale de toţi actorii, emoţionează. Te face să-ţi strângi pumnii, să-ţi dea lacrimile, să empatizezi cu personajele. Multe montări de Afrim sunt încărcate dureros-emoţional. Doar că aici regizorul renunţă la edificiul jucăuş al înscenării, păstrând doar rigoarea traumatică a poveştii. Şi o face magistral.
“Miriam W” nu are nimic din elementele “poznaşe” care au conturat în timp “marca Afrim”. E o dramă plină de duritate, despre destine distruse de istorie şi memorie, despre o traumă care merge în viitor odată cu fiecare generaţie. Miriam se întoarce după 20 de ani în casa natală, pentru a o vinde. E prilejul unei rememorări a adolescenţei împărţite între o mamă care “trăieşte cu morţii” lagărelor naziste, o mătuşă care vieţuieşte intens pentru a uita şi un tată sfâşiat între iubirea pentru două femei. Trauma străbate timpul şi oamenii: fata e marcată de aerul întunecat al mamei, în timp ce vărul Beni e victima mamei sale care nu şi-a trăit viaţa. Miriam îşi aminteşte, dar nu poate scăpa de moştenirea memoriei, deşi lângă ea se află un bărbat care ar putea s-o ajute.
Spectacolul de la Ploieşti, jucat cu o intensitate şi fineţe speciale de toţi actorii, emoţionează. Te face să-ţi strângi pumnii, să-ţi dea lacrimile, să empatizezi cu personajele. Multe montări de Afrim sunt încărcate dureros-emoţional. Doar că aici regizorul renunţă la edificiul jucăuş al înscenării, păstrând doar rigoarea traumatică a poveştii. Şi o face magistral.
DISTRIBUIE
Comenteaza
