”Everything in White”, o expoziţie dominată de alb, la Muzeul de Artă din Cluj

”Everything in White”, o expoziţie dominată de alb, la Muzeul de Artă din Cluj
Expoziţia "Everything in White", în cadrul căreia artistul bucureştean Theodor Moise a ales albul ca mediu al exprimării sale creative, proiectând mai multe obiecte albe pe fondul unor pereţi de aceeaşi culoare, a fost deschisă joi la Muzeul de Artă din Cluj.

Theodor Moise a folosit pentru această expoziţie atât picturi, cât şi fotografii sau instalaţii, toate având în comun albul, pe care îl consideră un exerciţiu continuu şi o "luptă nesfârşită cu idealizarea lucrurilor".

"Am ales exponatele venind aici şi văzând spaţial şi încercând să gândesc spaţiul per ansambu. Am căutat cumva ca toate sălile să fie legate între ele, primul obiect să privească către ultimul şi lumea să se poată uita, de exemplu, prin această mască alba, care reprezintă o altă identitate, o intervenţie asupra unui punct de vedere, iar prin ea se poate vedea obiectul din ultima sală a expoziţiei, care este un măr alb. Sau, de exemplu, lucrarea aceasta cu baloanele care ies, printr-o uşă mică, dintr-o altă încăpere", a spus Theodor Moise.

Acesta a explicat că multă lume l-a întrebat de ce a ales acest mod de exprimare "alb pe alb", iar răspunsul este că că a încercat să redea minimum de minimalism.

Theodor Moise s-a născut în Brăila, are 22 de ani şi a studiat grafica la Bucureşti. Tânărul artist a expus în diverse contexte, a editat şi ilustrat cărţi şi reviste, iar recent a fost selectat în expoziţia "Junge Rumänische Plakatkunst" la Galeria Fantom din Berlin.

Curatorul expoziţiei este Răzvan Ion, artist şi teoretician care predă la Universitatea Bucureşti studii curatoriale şi gândire critică. Acesta fost numit recent curator al Bucharest Biennale 8, alături de Beral Madra.

 

 

Comenteaza