Expoziţia conexă volumului „Căutătorii de poveşti", de vineri la Cărtureşti

Expoziţia conexă volumului „Căutătorii de poveşti
O expoziţie ce acompaniază lansarea in Cluj-Napoca a primei cărţi dedicate bibliotecilor publice, „Căutatorii de Poveşti", poate fi vizitată începând de vineri la ceainăria din cadrul librăriei Cărtureşti Cluj.

„Volumul semnat de Radu Paraschivescu, Cătălin Ştefănescu, Vlad Petreanu şi Irina Păcurariu reprezintă rezultatul primei campanii de promovare a bibliotecilor publice din România, care a consemnat schimbările şi efectele produse în comunitate datorită dezvoltării bibliotecilor publice locale", explică reprezentanţii librăriei Cărtureşti Cluj.

Timp de 10 săptămâni autorii volumului au cules poveşti ale mai multor persoane - bibliotecari şi oameni obişnuiţi, ale căror vieţi au fost schimbate datorită bibliotecilor publice locale.
Poveştile pot fi citite în prezent pe site-ul campaniei, www.cautatoriidepovesti.ro, urmând ca din luna noiembrie colecţia integrală să poată fi accesată, în format e-book, atât pe site-ul campaniei cât şi pe cel al librărie Cărtureşti, www.librarie.carturesti.ro.

Campania „Căutătorii de poveşti" face parte din programul Biblionet, o iniţiativă naţională a Fundaţiei Bill & Melinda Gates, ce prevede asigurarea unui sistem modern de biblioteci publice. Pe cuprinsul a 5 ani, prin intermediul proiectului peste 2.000 de biblioteci publice locale urmează să fie dotate cu 9.441 de calculatoare şi echipamente aferente, peste 2.300 de bibliotecari urmând să fie instruţi în folosirea calculatorului.

Comenteaza