Expresivitatea feminină, dezgolită la Casino
- Scris de Ziua de Cluj
- 18 Oct 2014, 10:43
- Cultură
- Ascultă știrea

Lucrările expuse, realizate de tânăra Edina Steuer sub îndrumarea artistei Anca Jitariu în cadrul unui atelier de creaţie, îşi doresc să evidenţieze detaliile şi trăsăturile reprezentative figurii feminine din diferite culturi populare, iar compoziţia cromatică a acestora va pune în lumină ipostazele şi trăirile variatelor tipologii feminine.
Expoziţia, ce va putea fi vizitată zilnic, de la 10:00 la 20:00, reuneşte o parte din compoziţiile importante ale Edinei în tehnica uleiului pe pânză, realizate în perioada februarie-octombrie a acestui an. De altfel, la vernisajul ei, ce va avea loc luni, de la ora 18:00, tânăra artistă îşi va prezenta viziunea sa despre lucrările incluse în colecţie, iar iubitorii de artă vor putea satisface orice curiozitate ar avea despre artistă.
Edina Steuer, pasionată de pictură şi desen încă din copilărie, a început să aprofundeze acest domeniu artistic alături de artista Anca Jitariu din 2012. Prima expoziţie personală, "15 File de culoare", a fost expusă în august 2013 la Turnul Croitorilor, eveniment organizat de Jitariu Studio în colaborare cu primaria municipiului Cluj-Napoca.