Festival la munte, în Cluj. VEZI programul MOX 2016

Festival la munte, în Cluj. VEZI programul MOX 2016
A cincea ediţie a festivalului clujean Music Outdoor Experience (MOX) va avea loc, între 28 şi 31 iulie, pe Valea Drăganului din judeţul Cluj.

"Anul acesta dorim să sărbătorim voia bună, hamacele, ieșitul cu cortul, muzica în vârf munte, apusurile de soare, cerul înstelat, aerul curat, distracția și multe alte experiențe ce le-am trăit în tot acest timp, anul acesta sărbătorim cinci ani de MOX!", a declarat Marius Bugeac, purtător de cuvânt al festivalului.

De la cinci artiști la prima ediție, MOX 2016 numără 40 de nume ce vor urca pe cele două scene ale evenimentului,  între care Fantome, Vlad Dobrescu, Sauce, Blanilla, Missile, Satellites, Nerub, Dex, Dodo, Zo, Slim Rocka, DJ Ethylen, Ugly Astronaut, Selecta Droo, Panda, Cris, N.Ser, Eyescream, Greenblack, Alex One, VladBretan, S-t-phansuntdoar.

În cadrul festivalului vor fi amenajate o bibliotecă în aer liber, un cinematograf între brazi, sub un cer plin de stele, un tobogan de apă. Vor avea loc ateliere de creație și competiții sportive.

MOX a pornit de la o zi de naștere sărbătorită la munte și a adus împreună, patru ani mai târziu, în vara lui 2015, 2.500 de participanți. Anul acesta, organizatorii se așteaptă la un public de 5.000 de persoane.

Biletele costă 90 de lei, iar campingul este gratuit. Parcarea pentru maşinile personale va fi situată la 1,3 km distanță de locul evenimentului. În incinta festivalului vor exista trei comercianţi  pe partea de mâncare şi două baruri. 

 

Comenteaza