Filmele românești rulează cu săli pline la TIFF.23

Filmele românești rulează cu săli pline la TIFF.23

O tradiție confirmată: filmele românești rulează cu casa închisă la TIFF!

Cinefilii prezenți la ediția a 23-a a festivalului s-au grăbit să-și achiziționeze biletele atât pentru cele 12 lungmetraje și 10 scurtmetraje din competiția Zilele Filmului Românesc (ZFR), cât și pentru restul premierelor și proiecțiilor speciale programate în cea mai populară secțiune din program.

Unde merg elefanții (r. Gabi Virginia Șarga, Cătălin Rotaru), o poveste de iubire și prietenie între trei persoane aflate într-un moment dificil, Alice On & Off (r. Isabela Tent), un documentar care urmărește zece ani din viața unei mame tinere, și Trei kilometri până la capătul lumii (r. Emanuel Pârvu), au deschis ZFR, toate cu proiecții sold-out.

Un alt titlu foarte așteptat este și Moromeții 3 (r. Stere Gulea), care va putea fi văzut prima dată la TIFF.

Cinefilii profită, astfel, de o perioadă foarte bună prin care trece cinematografia românească, în care „se produce din ce în ce mai mult, ceea ce e foarte bine. E lăudabil că se fac filme independente, în special în zona documentarului.”, așa cum observă și Mihai Chirilov, directorul artistic TIFF. 

Cinemaul independent din România este și tema TIFF Talk-ului de sâmbătă, din Piața Unirii, de la ora 12.00, unde regizorii George ve Gänæaard și Horia Cucută (Clasat), Claudiu Mitcu (Rusalka), Andrei Răuțu (Fluturi de noapte) vor vorbi despre provocările realizării filmelor lor, într-o discuție moderată de Anca Vancu, editor coordonator Films in Frame.

TIFF a anunțat și primii câștigători din această ediție. Filmul Centimetric (r. Philip Găicean) a câștigat Competiția Locală, dedicată cineaștilor profesioniști sau amatori din Cluj și împrejurimi. Premiul de 1.500 euro, oferit de Banca Transilvania, împreună cu servicii de producție în valoare de 10.000 de euro pentru următorul proiect de film al regizorului, acordate de Numa Film au recompensat această producție. Acesta a fost premiat și de Leonidas, partener de tradiție al proiectului, care dăruiește ciocolată pentru un an de zile. Mențiunea Specială a Juriului (Servicii de colorizare în valoare de 5.000 de euro, oferite de Numa Film) a fost acordată filmului Cu gust de fum și amintirea verii (r. Ágnes Anna Farkas), iar Premiul Special (1.000 de euro, oferiți de McDonald’s România) a mers la mater noster (r. Lehel Fazakas).

În ultimul weekend de TIFF.23 vor mai putea fi văzute filme așteptate, precum incisivul Kinds of Kindness (r. Yorgos Lanthimos), care i-a adus lui Jesse Plemons un premiu de interpretare la cea mai recentă ediție a festivalului de film de la Cannes sau filmul surpriză Limonov (r. Kirill Serebrennikov), prezentat de asemenea în Competiția Oficială de la Cannes, un portret efervescent al scriitorului Eduard Limonov.

Întregul program al festivalului poate fi descoperit pe tiff.ro sau în aplicația oficială TIFF Official App, disponibilă pe Google Play și Apple Store.

Comenteaza