Filmul românesc "Billion Star Hotel", lansat la Cluj VIDEO

Filmul românesc
Lungmetrajul „Billion Star Hotel”, un film independent, made in Transilvania şi finanțat din resurse provenite din mediul privat, ce a câștigat premiul de “Cel mai bun film străin” al festivalului US Hollywood International Film Festival, va avea o proiecţie de gală la Cluj-Napoca: vineri, 26 februarie, ora 20:00, la Cinema Florin Piersic.

Filmul este o reconstituire a dramelor sufletești a trei personaje aparent ciudate - Sică Generalu', Panait Surdu şi Arthur Popescu, care se întâlnesc într-un moment zero, într-un tren al vieții. Flash-uri din viața acestor personaje se derulează concomitent cu mersul trenului.

Un tren care se oprește într-un timp și într-un spațiu, dar care continuă să meargă. Indiferent cât de vindicativă ar putea fi reîntoarcerea, trenul merge doar înainte. Este o poveste cârpită din povești, spusă cu răbdare de Tata Rudi unui puști "atent" care „înfulecă" povestea și, cu minuțiozitate, ordonează piesele acestui puzzle cu mii și mii de stele pe el.

Regizor este Alecs Năstoiu. Din distribuţia filmului fac parte Rudy Moca, Nicu Mihoc, Dan Radulescu, Theo Marton, Raul Suteu, Erich Lukas, Eduard Dobre, Nicolae Cristache, Georgiana Ghergu, Csaba Ciugulitu, Ciprian Mistreanu, Anca Loghin, Alexandra Tifrea, Ioana Cheregi, Horatiu Copreanu, Ciprian Belean. Piesa de pe coloana sonoră este interpretată de Vizi Imre, fost concurent la Vocea României.

„Billion Star Hotel" a mai fost premiat sau a ajuns printre nominalizările festivalurilor Miami Independent Film Festival, Los Angeles CineFest, Hollywood Independent CineFest, Accolade Global Film Competition, Los Angeles Film Festival Awards, Singapore World International Film Festival, Hong Kong World International Film Festival şi Barcelona Planet Film Festival.

Filmul va fi lansat la Cluj-Napoca, la Cinematograful Florin Piersic, vineri, 26 februarie, ora 20:00, în prezența întregii echipe de producție și a actorilor. Tot începând de vineri va rula în restul cinematografelor din ţară.

Comenteaza