Galerie nouă de artă la Cluj, în Fabrica de Pensule, cu "scaune utopice"

Galerie nouă de artă la Cluj, în Fabrica de Pensule, cu
Galerie nouă de artă în spaţiul de artă contemporană Fabrica de Pensule. Galeria Baril s-a deschis în urmă cu mai puţin de două săptămâni cu un atelier de experimente, "Retopit".

Galeria Baril e administrată de artistul clujean Sorin Neamţu. "Nu e în cei mai puri termeni o galerie de artă. E un spaţiu experimental, unde finalitatea sunt tot evenimentele, doar că spre deosebire de o galerie cu un portofoliu de artişti pe care-i apără, cum ar fi un impresar, spaţiul nostru nu face acest lucru. Eu sunt artist, nu galerist, şi deci nu-mi propun să fac asta", explică el pentru ziuadecj.ro.

Primul experiment din galerie, "Retopit", "e un eveniment care e generat de mine, ce vrea să traseze o orientare a atelierului", arată el.  "E un proiect mai vechi de-al meu, expus în 2010. Mă preocupă situaţia scaunelor-utopice, în care există paradoxul design-ului de obiect - scaunele utopice nu au ca scop confortul, ci inducerea unei stări metafizice. Refuză confortul, în favoarea unei stări. Stai chiar inconfortabil în ele",a daugă artistul clujean.


Neamţu este coproprietar al unei galerii de artă din Bucureşti, Recycle Nest, împreună cu pictorul bucureştean cu Bogdan Vlăduţă.

Comenteaza