Khetane aduce la Pata Rât concerte, proiecții de film, o prezentare de modă

Khetane aduce la Pata Rât concerte, proiecții de film, o prezentare de modă

Între 11-14 august 2023, Khetane va aduce la Pata Rât concerte, proiecții de film, o prezentare de modă, dezbateri, activități pentru copii etc. Accesul este gratuit.

"Vrem o mare adunare, să se vadă om cu om, cu chef de chef și de dans! Facem festivalul împreună, din nimic, dar cu oameni de onoare care nu se jenează să-și arate talentul! Stop joc discursului triumfalist cu care sunteți obișnuiți! NU vrem să ne mai prefacem că în jurul nostru totul e bine pentru că în jurul nostru este de fapt un ghetou.

Khetane este un exercițiu de reparație morală și de justiție socială, un festival non-comercial.  Nu vom uita că în 17 decembrie 2010, 350 persoane au fost evacuate din strada Coastei din Cluj, și au fost mutate forțat la Pata Rât – lângă groapa de gunoi a orașului. Nu vom uita că peste 60% din locuitorii cartierului Pata Rât au ajuns acolo după ce au fost evacuați de autorități, fără acces la transportul public și cu stigma de a locui în condiții de nelocuit.

Vrem soluții pentru locuitorii din Pata Rât și vrem incluziunea radicală pentru că știm că se poate – de fapt trebuie doar să vrei să-ți privești vecinul fără comentarii, ia-l așa cum e. Poate că cei care ne vom aduna la Khetane ne deosebim radical, dar să știți că ne și asemănăm radical. Ce ne desparte, ne și unește, iar Khetane aduce comunitățile împreună. 

Identitatea fiecăruia este cel mai de preț bun. Hai la Khetane să ne exprimăm identitatea - a mea, a ta, a lor, a noastră.   Vrem să ne distrăm împreună! Vrei să ne ajuți? Ca să organizăm festivalul mergem la rădăcini. Contăm pe noi și îl facem din nimic. Cât băgăm, atâta iese. Ajută-ne să ne hrănim artiștii. Ajută-ne să ne transportăm artiștii. Ajută-ne să ne cazăm artiștii. Ajută-ne să punem scena. Până atunci, citește manifestul Khetane să înțelegi de ce e important să fim împreună > https://www.radiopata.ro/festivalul-khetane/",transmit organizatorii.

Khetane este un eveniment non-profit care contribuie la reconstrucția unor relații sociale între cetățenii Clujului, care acum sunt marcate de rasism și segregare. Khetane este un liant urban și social, care urmărește principiul „pretext cultural pentru context social” bazându-se pe acțiuni de consultare, implicare și animare, pe nevoile și așteptările urbane din Cluj-Napoca. Khetane este organizat de Fundația AltArt. Echipa proiectului este formată din specialiști în management de proiecte, producție de evenimente culturale, media, relații publice.

Comenteaza