Lansare de carte: Mons. Tertulian Langa, “Trecând pragul tăcerii”

O evocare plină de har a experienţelor trăite în “deşertul roşu” al temniţelor comuniste

 

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Facultatea de Teologie Greco-Catolică a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca au organizat lansarea cărţii-document a pr. Tertulian Langa, prelat papal, “TRECâND PRAGUL TĂCERII”, evocare plină de har a experienţelor trăite în “deşertul roşu” al temniţelor comuniste între anii 1948-1964.

 

Au fost invitaţi să prezinte lucrarea şi pe autorul ei, PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, acad. Camil Mureşan, de la Institutul de Istorie “George Bariţiu”, dl Radu Călin Cristea, director al Muzeului Naţional al Literaturii Române, şi pr. Matei Boilă, care, de asemenea, a cunoscut teroarea închisorilor din perioada de clandestinitate a Bisericii Greco-Catolice.

 

Evenimentul a avut loc miercuri, 24 iunie a.c., de la ora 17.00, în sala “Ioan Muşlea” a Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga”.

 

Fostul Vicar General al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla a oferit mărturia sa începând cu anul 1946, când tânărul de atunci, de 24 de ani, asistent la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, refuzând să se înscrie în sindicat şi ştiută fiind atitudinea sa catolică, a intrat în atenţia comuniştilor. Şi-a dat demisia şi a vrut să se retragă la ţară, să lucreze pământul. Dar comuniştii i-au inventat un dosar şi a fost chemat în instanţă. “După atroce procedee de anchetă, procurorul, în instanţă, a declarat: “La dosarul inculpatului nu se află nicio probă despre vinovăţia lui; dar cerem sancţiunea maximă: 15 ani muncă silnică. Pentru că, dacă n-ar fi vinovat, nu s-ar afla aici”, într-o perfectă logică atee. Am replicat: “Nu se poate să mă condamnaţi fără să aveţi o probă!”. “Nu se poate? Ia uite că se poate: 20 de ani muncă silnică, fiindcă ai protestat împotriva Justiţiei poporului. Aceasta e sentinţa definitivă şi irevocabilă”. Deci s-a putut...”.

 

Astăzi, cine îl vede pe nonagenarul Mons. Langa, cu greu şi-ar putea închipui că este supravieţuitorul unor teribile torturi, cel care a alergat într-o celulă, timp de 39 de ore, hăituit de un câine-lup. Iar istoria sa continuă cu Jilava, închisoarea cu o tristă celebritate. Prizonierii erau lipsiţi de cele necesare supravieţuirii, inclusiv de aer: “Criza de aer era atât de mare încât pentru a respira, trei câte trei, ne succedam, cu rândul, pe burtă, cu gura lângă pragul uşii, poziţie în care număram conştiincios 60 de respiraţii, pentru ca şi alţi camarazi să-şi revină din leşin. Contribuiam, în felul nostru, la construirea celei mai umane orânduiri din lume...”.

 

Următorul “popas” al pr. Langa a fost în înfiorătoarea Zarkă din Aiud: “Celula în care am fost introdus nu conţinea nimic: nici pat, nici pătură, necum cearşaf sau pernă, nici masă, nici scaun, nici rogojină şi nici măcar ferestre. Doar gratii de oţel, iar eu, ca şi toţi ceilalţi, de unul singur în celulă: mă minunam de mine, cel îmbrăcat cu pielea şi învelit cu frigul”. Cât despre mâncare, “trăiam cu mai puţin decât primeşte o găină”. “Din cei 80 de oameni câţi am intrat în Zarka, abia 30 au supravieţuit”. în închisoare, “numele” pr. Langa a fost K-1700, o coincidenţă minunată amintind de anul Unirii credincioşilor din Transilvania cu Biserica Romei.

 

Dar, aşa cum preciza autorul, “prezentul lung, trăit cu marii mei magiştri, pe care îl expun acum, este dovada autentică a faptului că anii noştri de celulă n-au fost doar timpul unei trăiri larvare în care spiritul şi cugetarea ar fi fost eliminate de comunism şi scoase din curgerea istoriei: anii de temniţă au fost sfinţii ani ai unei scrutări lucide a vieţii omeneşti, a societăţii noastre, ca şi a rostului pe care l-am avut şi îl avem în devenirea omenirii”.

 

Biroul de Presă