Lucrări ale artistului Vasile Savonea, din 2 februarie la Muzeul de Artă
- Scris de Mihai Prodan
- 27 Ian 2012, 12:03
- Cultură
- Ascultă știrea

Expoziţia prezintă o selecţie din lucrările artistului Vasile Savonea, născut în 1932 şi decedat în 2001, cunoscut îndeosebi pentru activitatea de o viaţă dedicată studiului artei populare şi naive din România, despre care a publicat multe studii şi lucrarea de referinţă „Arta naivă în România", apărută la editura Meridiane în 1980.
Savonea s-a născut la Aiud, judeţul Alba, a absolvit Institutul de arte plastice ''Nicolae Grigorescu'' din Bucureşti în anul 1958 iar din anul 1957 a participat la numeroase expoziţii de grup şi colective în ţară şi străinătate, având şi expoziţii personale la Bucureşti şi Nantes, în Franţa.
Expoziţia va fi deschisă în perioada 2 - 19 februarie.