Luna concertelor

Luna concertelor
În luna decembrie, la Cluj-Napoca sunt programate concerte aproape în fiecare zi, fie că este vorba de colinde, muzică simfonică sau chiar rock.

 Agenda muzicală a Clujului este foarte încărcată la sfîrşit de an. Până de Crăciun sunt programate  concerte de colinde, muzică simfonică, rock, jazz sau recitaluri de poezii aproape în fiecare zi. De pe scenă nu vor lipsi Ştefan Hruşcă, Fuego, Costel Busuioc.

 

Colindele sunt punctul forte al lunii decembrie. Sunt programate concerte de colinde ale unor ansambluri bisericeşti şi folclorice, dar şi concertele aşteptate ale lui Ştefan Hruşcă, Fuego şi Costel Busuioc. Primul dintre cei trei interpreţi va cânta Fuego, ce va susţine concertul “Colinde pentru părinţi” pe scena Casei de Cultură a Studenţilor (CCS) în 8 decembrie, de la ora 19. Concertul face parte dintr-un turneu naţional al artistului.

 

 în 9 decembrie, tot la CCS, vor urca pe scenă Costel Busuioc şi soprana Diana Ţugui, care vor avea un recital “Acasă de Crăciun”, acompaniat de orchestra Arkadia, condusă de dirijorul Marius Hristescu. în urmă cu câteva luni, Costel Busuioc a mai susţinut un concert caritabil la Teatrul Naţional din Cluj, în organizarea fundaţiei Prison Fellowship şi care a fost apreciat drept un succes de casă.

 

Unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi de iarnă, Ştefan Hruşcă, va susţine un recital de colinde în 17decembrie, tot pe scena CCS, de la ora 19. Opera Naţională Română din Cluj pregăteşte şi ea un concert special dedicat sărbătorilor. Sub genericul “Vals ... în prag de Sărbători”, solişti ai operei, corpul de balet şi orchestra vor concerta în cadrul unei reprezentaţii speciale, în 23 decembrie, de la ora 18.30.

 

Opera Maghiară va prezenta în ultima zi din an, 31 decembrie, de la ora 18, un spectacol special de Revelion. Concertele simfonice sunt la ordinea zilei în decembrie. între 5 – 12 decembrie se va desfăşura cea de-a XVIII-a ediţie a festivalului internaţional “Mozart”.

 

Unul dintre evenimentele muzicale ale lunii este şi concertul extraordinar susţinut sub genericul “Viena Magic” de către ansamblul “Johann Strauss” din Austria în 17decembrie, de la ora 19, pe scena Teatrului Naţional. O altă reprezentaţie de efect va fi concertul “Dialoguri şi fantezii în jazz”, cu Johnny Răducanu şi Ion Caramitru.

 

Oferta rock

 

Rock on Fest se va desfăşura în 4 şi 5 decembrie, de la ora 19, în Irish & Music Pub, iar printre formaţiile invitate se numără Loudrage, Mushroom Story sau C.U.G. în 4 decembrie, Mike Godoroja şi The Blue Spirit vor concerta în clubul La Ţevi, iar DJ-ul britanic Freq Nasty va mixa în clubul Midi pe 12 decembrie.

 

Comenteaza