Michele Placido: “Sunt o mască a lui Cattani”

Michele Placido: “Sunt o mască a lui Cattani”
Peste 100 de clujeni, fani ai renumitului actor şi regizor italian Michele Placido, l-au asaltat pentru autografe, în Piaţa Unirii.

Mulţi spectatori au venit la întâlnirea cu "Corrado Cattani" având în mână vechi casete video cu serialul "Caracatiţa" şi cu volume "La Piovra" apărute în România. El a apreciat Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF), spunând că se simte foarte bine aici şi că a luat decizia de a veni anul viitor pe toată durata evenimentului, însoţit de cei cinci copii ai săi. Mai mult, acesta a spus că a vorbit cu unul dintre copii, Michelangelo, pe care l-a chemat să vină în viitoarele cinci zile la TIFF. Michele Placido a fost onorat la Cluj cu Premiul pentru întreaga activitate oferit unei personalităţi din cinematografia europeană. ZIUA de CLUJ l-a surprins la Klausenburg Cafe şi a obţinut un interviu.

R: Domnule Placido, v-aţi făcut un brand din filmele cu gangsteri, mafioţi, interlopi, aşa cum e şi "Vallanzasca" (numele unui celebru mafiot milanez a cărui biografie regizată de Placido rulează la TIFF, n.red.). Că aţi jucat în filme de acest gen, că regizaţi filme, tot nu vă despărţiţi de acest tip de subiecte. După lansarea de la Festivalul de la Veneţia aţi fost criticat de anumiţi politicieni că aruncaţi o lumină proastă asupra Italiei. De unde vine aplecarea pentru acest gen de subiect?

M. Placido: Istoria nu e scrisă doar din poveşti pozitive, nici a României, nici a Italiei. Filmul a deranjat pentru că a fost politizat. Cei din Nord cred că doar cei din Sud au mafioţi, interlopi. Uite că nu e aşa. Iată acum povestea unei figuri deosebite, Renato Vallanzasca. Am fost fascinat de povestea acestui criminal. Istoria e diversă, e făcută cu mult sânge, cu multe crime. Unitatea Italiei e realizată cu multe crime; s-a murit mult ca să se ajungă la stabilitate, unitate. Nu putem să ne facem că nu au existat infractori, criminali, iar "Vallanzasca" e un tip care merita un film pentru că a terifiat un oraş întreg. Cei din Nord au fost deranjaţi că un italian spune povestea unui alt italian care a făcut crime. Atenţie însă, nu e un film despre Mafie, ci despre gangsterul Renato Vallanzasca!

R: Toţi românii vă cunosc drept comisarul Cattani din serialul "Caracatiţa". Vă deranjează că sunteţi redus la acest unic rol?
M. Placido: Nu mă deranjează pentru că sunt conştient de imensa popularitate a acelui film şi a acestui personaj. Chiar mă bucur că am aşa mulţi fani în România, dar, personal, am depăşit de mult acest rol. Eu sunt doar masca lui Cattani şi, de fapt, sunt un actor care a interpretat un rol, chiar dacă de mare succes. Am alte planuri, alte filme de regizat. Iar înainte de acel rol am câştigat un premiu în 1978, la Berlin, într-un rol cu o altă tematică. Iar un viitor proiect va fi un film despre imigranţii italieni în Germania, deci, iată, nu e cu gangsteri.

R: La fel ca şi rolul lui Cattani, poate la fel de celebru a fost rolul lui Remo Girone alias Tano Carridi. Între aceşti doi gangsteri, Tano Carridi şi Renato Vallazansca, pe cine preferaţi... ?
M. Placido:... (râde). Pe Renato Vallanzasca... are o faţă mai umană!

 

 

Comenteaza