Nud artistic la bistrou

Nud artistic la bistrou
Peste 100 de fotografii realizate de 23 de autori vor fi expuse între 25 septembrie şi 23 octombrie, la Piccadilly Pies & Wine - Bistro Cafe, de pe str. I. M. Klein nr. 23 (foto), în cadrul unui eveniment organizat de Centrul de Formare Profesională “Professional Care”.
Fotografiile aparţin absolvenţilor primei serii a cursului organizat de centru, conform principiului “există persoane talentate, care trebuie doar încurajate şi canalizate pe un drum”. În cadrul fiecăreia dintre cele patru expoziţii vor fi prezentate câte 30 de lucrări, de diverse genuri, de la portret, nud artistic sau peisaj la fotoreportaj sau chiar fotografie abstractă.“Cei 24 de cursanţi care s-au înscris au între 20 şi 36 de ani, sunt de toate profesiile, de la economişti la ingineri, iar nivelul lor de cunoştinţe mergea de la amatori cruduţi la pasionaţi, avansaţi şi chiar profesionişti”, a explicat coordonatorul cursului, fotograful Marius Rus.

Pentru următoarea serie, care va începe cursul în luna octombrie, Rus se gândeşte să caute doritori chiar şi printre elevii de liceu. Cursul durează trei luni şi jumătate, cu un examen final, după care cursanţii primesc certificate atestate de Ministerul Muncii şi Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor.Primul vernisaj va avea loc sâmbătă, la ora 17:00.

Comenteaza