Foto O nouă carte lansată de Alin Tișe / Florin Piersic, prezent la eveniment

O nouă carte lansată de Alin Tișe / Florin Piersic, prezent la eveniment
| Foto: ZIUA de CLUJ
O nouă carte lansată de Alin Tișe: „ / Florin Piersic, prezent la eveniment
O nouă carte lansată de Alin Tișe / Florin Piersic, prezent la eveniment
O nouă carte lansată de Alin Tișe / Florin Piersic, prezent la eveniment
O nouă carte lansată de Alin Tișe: „ / Florin Piersic, prezent la eveniment

Președintele Consiliului Județean Cluj și-a lansat, joi, cea de-a treia carte, intitulată „Cezarul, Dumnezeu, Iubirea – Regatul Puterii * RegatulCredinței * Regatul Iubirii”, sub forma unui jurnal de idei, așa cum îl definește Alin Tișe.

La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai administrației publice locale și centrale, ai mediului de afaceri clujean, primari din județ și colegi de partid ai liderului CJ Cluj.

Cea mai interesantă prezență a fost fără doar și poate a maestrului clujean Florin Piersic, despre care se știe că are o relație foarte bună cu Alin Tișe.

O nouă carte lansată de Alin Tișe / Florin Piersic, prezent la eveniment

„Foarte frumos titlul acestei cărți. N-am citit niciun rând din cartea asta. De ce? Pentru că nu am avut-o până acum. Am primit-o abia acum două zile de la prietenul meu Alin Tișe. Și mi-a fost frică să o deschid și să văd dacă sunt pomenit în ea. Pe prima carte am citit-o pentru că acolo am fost pomenit. A fost o bucurie pentru mine și pentru noi toți că ne-am întâlnit aici. Astăzi, îl sărbătorim pe prietenul nostrul Alin Tișe. Vă mulțumesc!”, a transmis Florin Piersic, în zâmbetele și aplauzele tuturor celor prezenți.

De asemenea, la fel ca la precedentele lansări de carte de anul trecut, nu a lipsit nici Înalt Preasfinția sa Andrei Andreicuț, Mitropolitul Clujului, Sălajului și al Maramureșului. „Domnul președinte al CJ Cluj ne impresionează cu scrieri frumoase. Este cea de-a treia sa carte. Sensibilitatea ar trebui să ne caracterizeze pe toți. Trăim într-o lume în care materialitatea este pusă pe primul plan, deși spiritualitatea ar trebui să fie pe primul plan. Oamenii să nu se lase captivați de iubirea de materie. Nu pe materie să punem preț, iar domnul președinte a sesizat acest aspect și a cuprins în carte și acest aspect”, a spus IPS Andrei.

Potrivit autorului Alin Tișe, în cea mai nouă carte a sa este vorba despre o fericită reunire a unor idei dedicate sentimentelor, credinței și puterii.

Vreau să le mulțumesc tuturor celor prezenți. Sunt onorat de prietenia cu Florin Piersic. Sunt singurul politician alături de care a acceptat să facă un pliant electoral. Vreau să știți că nu sunt un naiv și știu că în aceste vremuri nu aveți timp să citiți cartea lui Alin Tișe, dar dacă un cuvânt, o pagină sau măcar o frază din această carte atunci când o veți răsfoi, vă face să vă regăsiți în viața pe care o trăiți, înseamnă că această carte și-a atins scopul. Vă recomand să vă regăsiți sufletul. Să râdeți, să plângeți, să trăiți. Eu nu sunt scriitor și nu dau sfaturi la nimeni. Acestea sunt gândurile mele pe care le ofer publicului. În această carte este vorba de o sinteză a ideilor care au mai apărut prin presă, deci nu este ceva nou. Reacțiile dumneavoastră de la precedentele cărți m-au făcut să continui să scriu” - Tișe.

Prinse în capitole distincte, așa cum o sugerează de altfel și titlul cărții: Cezarul, Dumnezeu, Iubirea – Regatul Puterii * RegatulCredinței * Regatul Iubirii, sub forma unui jurnal de idei, cum îl definește Alin Tișe, textele componente se întregesc într-un tot în care se reflectă imaginea autorului. Care consideră fundamentale cele trei aspecte ale vieții.

Este vorba de o lectură care dezvăluie atât sentimente și emoții, cât și principii care clădesc realități solide. O invitație de a pătrunde într-o lume altfel, văzută prin ochii cuiva care a cunoscut realitățile despre care vorbește.

A treia carte a șefului CJ Cluj

Amintim, după cartea autobiografică "Poveste pentru tata", lansată în septembrie 2024 de Alin Tișe și bazată pe amintirile sale din perioada 2004-2024, în care a ocupat funcții precum cea de senator, prefect de Cluj și șef al CJ Cluj, acesta a adus, în luna decembrie a anului trecut, al doilea volum în fața cititorilor, intitulat: "Fluturele Dor și Floarea de Apă – Religia Iubirii".

Comenteaza