O viziune modernă a spectacolului "Lacul Lebedelor", în deschiderea festivalului de dans contemporan din Cluj

O viziune modernă a spectacolului
Cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Dans Contemporan STEPS debutează cu faimosul spectacol al lui Ceaikovski, "Lacul Lebedelor”, pus în scenă, într-o viziune modernă, de către Compania Quorum Ballet din Portugalia, în regia lui Daniel Cardoso. Spectacolul va avea loc în data de 2 iunie 2015, la ora 18.00, la Opera Maghiară Cluj.

Spectatorii vor lua parte la o interpretare poetică şi fantezistă, în care un azil de boli mintale este populat de fiinţe bizare, care întruchipează defectele şi virtuţile umane.

"O nouă zi se naşte dincolo de zidurile azilului. Înăuntru, nebunia a luat locul vieţii de zi cu zi, iar cei care trăiesc acolo au uitat cine sunt. Vocile şi dorinţele sunt înnăbuşite de pereţii acestui gigant şi tăcut exil. În Azil, asistentele sunt Reginele care comandă fiecare mişcare a trupului pacientului; în umbră, o femeie curăţă dorinţele întunecate ale altora; şi un om - prizonier în propriul său trup şi propria sa nebunie - transformă visele sale despre păsări în corpurile pacienţilor. Precum o colivie în care pasărea nu îndrăzneşte să dea din aripi, Azilul este o colivie a oamenilor. O pană pluteşte pe coridor... În ziua aceea, un nou oaspete soseşte. Muzica pe care o aduce cu el întrerupe tăcerea. Sunetul muzicii se va răspândi în exil. În Azil, vine şi Noaptea: ea pictează pereţii în negru şi inundă aerul, precum apa care curge dintr-un lac fermecat şi întunecat. Braţele devin aripi şi degetele se transformă în pene... inimile somnambulilor se umplu de uimire, în timp ce trupurile păsărilor se învârtesc, iar muşchii umani fac salturi. Între noapte şi zi, muzica va aduce decepţie, fascinaţie, seducţie şi nebunie. Cu toate că, pe partea aceasta a Zidului, Azilul pare liniştit - ca reflexia unui lac mincinos care ascunde sub apă mişcări secrete", se arată în descrierea spectacolului. 

În data de 4 iunie 2015, aceeaşi companie portugheză va prezenta un spectacol de balet contemporan pe bine cunoscuta muzică FADO. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19.00, tot la Opera Maghiară din Cluj.

Spectacolul "Correr o Fado", în regia şi coregrafia lui Daniel Cardoso, este un tribut adus culturii portugheze, ilustrând şi o demistificare a conotaţiei melancolice şi nostalgice a muzicii Fado, prin intermediul dansului contemporan. Într-o multitudine de mişcări, sunete şi senzaţii, dansatorii companiei Quorum Ballet îi poartă pe spectatori într-o călătorie incredibilă prin arta şi istoria Portugaliei.

Biletele pentru cele două spectacole pot fi achiziţionate de la: standul STEPS din incinta Operei Maghiare Cluj, de la Agenţia de bilete a Teatrului Naţional, pe site-ul biletmaster.ro.Preţul acestora este cuprins între 25-120 de lei. Studenţii și elevii au reducere, pe baza carnetului vizat (n.red. doar la standul festivalului de la Opera Maghiară).

Ediţia din 2015 STEPS însumează 7 spectacole susţinute de companiile de dans Quorum Ballet din Portugalia, Pyramid din Franţa, Ansamblul de Balet Contemporan Jin Xing Dance Theatre din China, Rootlessroot din Grecia, Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu, Ansamblul de balet și orchestra Operei Maghiare Cluj şi un show stradal de acrobaţie semnat de Andreanne Thiboutot din Canda. Vezi programul complet al festivalului AICI.  Doritorii pot achiziţiona abonamente penztru toate cele 7 spectacole, la preţul de 120 de lei. 

Festivalul se încheie în data de 21 iunie 2015. 

Comenteaza