Omagiu lui John Lennon pe Google. Motorul de căutare cântă astăzi refrenul de la "Imagine"

Omagiu lui John Lennon pe Google. Motorul de căutare cântă astăzi refrenul de la
Google sărbătoreşte astăzi 70 de ani de la naşterea lui John Lennon.
Google continuă să celebreze oameni şi momente importante din istoria planetei. Astăzi, motorul de căutare şi-a schimbat sigla în cinstea lui John Lennon, cunoscutul muzician care a fondat formaţia "The Beatles".

Landing page-ul Google are şi un player video, pe care rulează refrenul unei piese celebre a lui Lennon, "Imagine".

Iată versurile:
You may say that I'm a dreamer
But I'm not the only one
I hope someday you'll join us
And the world will be as one

(Ai putea spune că sunt un visător, dar nu sunt singurul. Sper ca într-o zi să ni te alături şi pe pământ să fim toţi ca unul)


John Winston Lennon
s-a născut în 9 octombrie 1940. A dezvoltat o puternică pasiune pentru skiffle, un fel de rock and roll. Motivat de rock și de idolii săi Buddy Holly, Chuck Berry, Elvis Presley, Little Richard, a fondat un grup, Quarry Men cu Pete Shotton, Nigel Walley și Ivan Vaughan. L-a întâlnit apoi pe Paul McCartney, alături de care a cântat sub mai multe nume. Cei doi, alături de George Harrison și Pete Best, au hotărât să se numească "The Beatles". După o perioadă, bateristul Pete Best a fost înlocuit cu Ringo Starr iar la puțin timp după aceasta au semnat un contract cu George Martin de la "EMI Records".

"The Beatles" a avut un succes uriaş. În 2004, revista Rolling Stone clasa trupa The Beatles pe locul 1 pe lista celor 100 cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor.

Pe 8 decembrie 1980, John Lennon a fost acostat de un tânăr în afară apartamentului său și rugat să semneze o copie a albumului. Lennon și-a continuat drumul. Când s-a întors acasă, tânărul, pe nume Mark Chapman, l-a împușcat mortal.

Comenteaza