Organizatorul Jazz in the Park şi membru AROC: "Pentru noi e foarte greu să implementăm aceste măsuri''

Organizatorul Jazz in the Park şi membru AROC: "Pentru noi e foarte greu să implementăm aceste măsuri''

Organizatorii festivalurilor Untold și Jazz in the Park critică măsurile guvernamentale pentru evenimente. Ei invocă dificultăți majore în asigurarea condițiilor de participare și spun că ele sunt mult mai greu de întrunit decât cele din vara trecută.

Alin Vaida, organizator al festivalului clujean Jazz in The Park și membru AROC (Asociația Română a Organizatorilor de Concerte), a explicat de ce consideră că aceste măsuri ar trebui revizuite.

Mă adresez în special celor cărora vă plac evenimente și mergeți la ele, dar nu lucrați în domeniul lor. Fiindcă mi se pare important să înțelegem cu toții de ce marea majoritate a românilor au primit măsurile de relaxare date săptămâna asta cu bucurie, însă în continuare industria de evenimente este supărată.

Încep prin a prezenta situația. Vineri seara a fost publicată propunerea de regulament de evenimente pe această vară. La prima vedere, ea pare optimistă: vedem acolo capacități mai mari decât vara trecută, vedem deschidere din partea autorităților către evenimente. Există niște limitări, sigur, dar cumva era normal să existe fiindcă totuși suntem în pandemie. Dar dacă citiți cu atenție, veți vedea că pentru noi, organizatorii, e foarte greu să implementăm aceste măsuri.

Uite câteva detalii esențiale de înțeles:

• Capacitatea evenimentelor este condiționată de cum stăm cu vaccinarea la nivel național. Pe de o parte, noi nu putem controla asta, pe de altă parte, și dacă ne apucăm să promovăm vaccinarea pe canalele noastre, eu cred că publicul care consumă cultură este deja vaccinat sau are de gând să o facă. Poate nu toți, dar o proporție mare. Iar noi trebuie să stăm acum și să urmărim această campanie, cum merge.
• Nu se mai pot organiza evenimente ca vara trecută, adică: vara trecută aveai în aer liber o limită de 500 de persoane, măsurai temperatura la intrare, purtai mască și asigurai distanțare în eveniment și gata. Au fost sute de evenimente vara trecută organizate așa, numai eu am făcut 10 și nu s-a întâmplat nimic rău. Ori asta nu se mai poate acum. Acum e obligatoriu să-ți verifici publicul participant (fie că e vaccinat, fie să-l testezi). Problema cu măsura asta este că ea cade doar pe umerii organizatorului. Și atunci, un festival mai mare sau un proiect cu un buget mai serios se poate mobiliza cumva, însă mulți organizatori mici, care sperau să se descurce în baza regulilor de anul trecut, vor fi în situația în care nu-și vor permite să facă nimic vara asta.
• Există multe măsuri care creează mai mult ambiguitate decât claritate: trebuie să asigurăm 2mp în eveniment pentru participanți sau din 1 August, evenimentele nu pot avea o durată mai mare de o zi. Ce înseamnă toate acestea? Acei 2 mp, trebuie să fie la scenă, sau în tot perimetrul de eveniment? Ce înseamnă un eveniment de 1 zi? Spre exemplu, Jazz in the Park va avea 4 zile, dar în cadrul festivalului, nici o activitate nu va dura mai mult de 5 ore. Deci pot să fac sau nu?

Și mai sunt multe nereguli, pe care nu le mai scriu aici. Am vrut doar o introducere.
De ce scriu toate acestea? Fiindcă noi, sectorul de evenimente, sectorul cultural, sectorul care se ocupă cu crearea acestor momente și trăiri de care se bucură atât de mulți oameni, are nevoie de ajutorul publicului mai mult ca niciodată. Are nevoie de empatie și de susținere publică.

În ultimul an, o bună parte din public ne-a înțeles și a empatizat cu problemele și dificultățile sectorului cultural, dar am avut parte și de ignorare sau mai rău chiar de replici dure: „ce vă tot plângeți? Schimbați domeniu” sau „țara arde și vouă vă trebuie evenimente”.

Dar adevărul e că, noi cu toții trecem prin aceiași furtună acum, dar nu suntem cu toții în aceiași barcă. Și mi se pare că dacă vrem să trecem ca țară peste pandemie, nu ne vindecăm până nu trec și ultimii care sunt la rând. Iar în acest moment, așa pare, că printre ultimii suntem noi, sectorul cultural.

Vestea bună e că lucrurile se pot repara. Niște modificări la această hotărâre dată Vineri de autorități ar putea reglementa decent industria de evenimente și ne-ar putea da predictibilitate ca să putem face CEVA. Noi o să le propunem autorităților, iar voi publicul meu, publicul nostru, puteți să ne ajutați. Iată cum:

• Puteți empatiza cu cei ce se plâng acum.
• Puteți susține public mesajele industriei.
• Puteți alege să participați la proiectele pe care le fac cei ce pot și îndrăznesc
• Puteți să ne înțelegeți.

În toată perioada asta, sectorul cultural nu a cerut nimic exagerat. Nimeni nu a pretins absurdul. Am pretins doar să lucrăm alături de autorități la un regulament care să ne ofere predictibilitate (am și propus unul bun) și am cerut sprijin financiar care să ne ajute să trecem peste perioada în care nu am putut face nimic.

âMulți din noi suntem oameni care ne-am dedicat viețile ca să facem asta și devine tot mai greu și mai descurajant. Iar unele mesaje primite chiar dor. Eu am 31 de ani și fac evenimente de 15. Da, de la 16 ani lucrez. Am făcut tot ce am putut ca să învăț muzica. Sau alt exemplu: fratele meu este pianist. Face anul acesta 40 de ani și studiază pianul de vreo 32. 32!!! Cum poți să îi ceri unui om care face de 32 de ani același lucru, cu dorința de a se perfecta, să-și schimbe meseria? Să vă zic ceva: asta nu mai e meserie, e identitatea ta.

Eu cred că e timpul să facem pace. E timpul să începem să înțelegem unii pe alții și să înțelegem sectorul cultural în țara asta. Și primul pas ar fi ca publicul să înțeleagă mai bine cum funcționează acele festivaluri sau proiecte la care mergeau cu bucurie acum ceva timp. E timpul să ne vindecăm de adevăratelea.
Așa că, vă rog și sper să fie singura dată în viață când o fac, să ne fiți alături. Măcar moral. Și să ducem cultura în țara asta acolo unde îi e locul și unde îi dictează potențialul că ar putea fi. Hai să începem cu pași mici.

Comenteaza