Placa "Izvorul Dorul Clujului", de astăzi în colecţia Muzeului UBB
- Scris de Ziua de Cluj
- 28 Mar 2012, 16:19
- Cultură
- Ascultă știrea
Placa originală a fost amplasată în august 1942, de către universitatea clujeană "Regele Ferdinand I", la izvorul denumit "Dorul Clujului" din staţiunea Păltiniş. Realizată din alamă, placa a rezistat lângă izvor vreme de peste cinci decenii, după care a dispărut. A fost identificată într-un depozit de fier vechi de către profesorul sibian Erwin Krauss, care, intuindu-i valoarea istorică, a solicitat sprijinul autorităţilor sibiene.
Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din Transilvania,Paul Jurgen Porr, şi medicul clujean Mircea Dragoteanu au insistat ca acest artefact să ajungă în muzeul UBB.
Prorectorul UBB, Ioan Bolovan, a preluat artefactul în data de 24 martie în cadrul Conferinţei Naţionale "O filă de istorie: Om, Societate, Cultură".