Povestea unui designer afro-european

Povestea unui designer afro-european
Documentarul “Viaţa unui stilist” prezintă povestea nonconformistului designer britanic Oswald Boateng, ale cărui haine sunt purtate de vedete de la nivel mondial. La finalul proiecţiei de marţi seara, regizorul a intrat în direct cu spectatorii.

Filmat pe parcursul a 12 ani, de regizorul Varon Bonicos, documentarul "Viaţa unui stilist" aduce în atenţie viaţa profesională, dar şi personală a lui Oswald Boateng. Cu părinţi de origine ghaneză, născut la Londra, în acelaşi timp croitor şi designer apreciat de vedete de la nivel mondial, Boateng este recunoscut pentru simţul deosebit al culorii şi croiala hainelor sale - ce trimite la stilul clasic britanic, pe care în acelaşi timp îl reconfigurează. Spectatorii au totodată oportunitatea unei incursiuni vizuale în lumea modei, fascinantă pentru unii, subiect controversat pentru alţii. Producţia pare să trateze însă subiectele "la suprafaţă". Beneficiind de deschiderea lui Boateng de a fi filmat, timp de 12 ani - principalul atu al documentarului, regizorul ilustrează traseul său, de la tânărul creator "la porţile afirmării" la şeful departamentului de creaţie al Givenchy, respectiv la designerul vedetelor de la Hollywood, în frunte cu Will Smith şi Jamie Foxx, decorat de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi admirat de fiul acesteia, prinţul Charles.

Corolarul evoluţiei sale îl reprezintă pe de o parte deschiderea unui magazin de mari proporţii al casei de modă Oswald Boateng pe strada Savile Row din Londra, iar pe de altă parte, mobilizarea unor vedete afro-americane, între care Chris Tucker sau fotbalistul Michael Essien, în organizarea unei gale de modă în cadrul unei reuniuni aniversare în Ghana. Răsturnările de situaţie de pe plan personal, dramatice, el divorţând de soţia sa, Guynel, cu care are doi copii, sunt tratate cu puţin dramatism. Documentarul dă impresia unei priviri de la distanţă, în care aspectul profesional înseamnă pregătiri şi defilări de modă, iar viaţa personală, o căsnicie minunată ce "pe nepusă masă" se transformă în eşec, fără ca spectatorul să poată înţelege substratul strălucirii de pe scenă, respectiv ruinarea căsniciei. Chiar dacă are în centru un personaj interesant, nonconformist, în persoana croitorului şi designerului Oswald Boateng, mare fan al lui Giorgio Armani, care şi apare în film, documentarul nu reuşeşte să convingă, având un mesaj insuficient de consistent. La final, designerul a intrat în direct, telefonic, cu spectatorii, la solicitarea regizorului. "Povestea unui stilist" poate fi văzut şi azi, de la ora 19:45, la Odeon Cineplex - sala 5.

 

 

Etichete
Comenteaza