Primele trupe confirmate la Jazz in the Park 2016. Un headliner, în premieră în România

Primele trupe confirmate la Jazz in the Park 2016. Un headliner, în premieră în România
Jazz in the Park, primul festival din România care aduce muzica bună în parcurile orașului, anunță primele trupe care vor concerta la ediția a patra a evenimentului, care va avea loc în 27 iunie-3 iulie 2016, in Cluj-Napoca. Din primele 6 trupe confirmate până acum, trupa olandeză Kovacs vine pentru prima dată în România, în timp ce sârbii de la Naked vor cânta în premieră la Cluj-Napoca.

Kovacs este unul din headlinerii acestei ediții Jazz in the Park. Trupa olandeză s-a remarcat încă de la primul EP lansat, „My Love” care are în prezent peste 7.000.000 de vizualizări online. Kovacs a câștigat în 2014 premiul Best Soul & Jazz Talent acordat de Dutch NPO Radio 6, iar anul acesta a fost desemnată a patra câștigătoare a premiului European Border Breakers. Kovacs va cânta pentru prima dată în România la Jazz in the Park în 1 iulie.

Hot Club de Cluj este una dintre cele mai bune tinere trupe de jazz din România și a câștigat anul trecut concursul Jazz in the Park. Acum vor deschide, pe scena principală, cea de a patra ediție a festivalului clujean.

Jazzybirds. Proiectul lor a început în anul 2011 cu adaptări jazzy ale unor piese rock celebre, dar în timp a crescut la compoziții proprii și interpretări foarte variate.

Super nume ale industriei muzicale românești: Nicu Patoi, Berti Barbera, Adrian Ciuplea și Răzvan Lupu. Jazz, funk, blues, rock: Platonic Band. 

Muzica jazz, îmbinată cu poveste, un stil unic redat de o linie melodică energică, originală: Blazzaj

Naked va ridica lumea în picioare. Reprezentanții Serbiei în acest an cântă o combinație de free-jazz, world music și funk cu nelipsitele influențe balcanice. Concertul Naked va fi o premieră în Cluj- Napoca.

„E o provocare să alegi trupele la Jazz in the Park. În fiecare an încercăm să avem varietate de genuri și influențe, să avem atât trupe românești, cât și artiști străini. Primele șase trupe anunțate vor aduce la festival jazz cu influențe dintre cele mai variate, de la manouche la rock și de la balcanice la soul-pop. Avem multe surprize pentru această ediție”, declară directorul festivalului Jazz in the Park, Alin Vaida.

Una dintre surprize se referă la spațiul în care va avea loc evenimentul: Parcul Central rămâne inima festivalului, iar anul acesta aici vor fi amplasate două scene majore. La fiecare ediție a festivalului ne extindem în interiorul Parcului Central, iar în acest an reușim, pentru prima dată, să ne bucurăm de întreg parcul. ​În acest an propunem două scene majore, una la fiecare intrare principală în parc. Acestea ​ne vor permite ​să găzduim ​mai multe concerte și vor fi centrele unor zone cu activități variate în timpul festivalului. În viitorul apropiat vom anunța parteneriate și activități despre ​care credem că vor face din această ediție cea mai bună de până acum”, afirmă Alin Vaida.

Fondul Jazz in the Park finanțează arta experimentală

După reușita Fondului Jazz in the Park de anul trecut - când 5.000 de persoane au donat în total peste 9.000 de euro pentru a susține tineri talentați și proiecte culturale pentru comunitatea clujeană  la ediția din această vară organizatorii festivalului vor să strângă 15.000 de euro.

Donațiile vor merge spre finanțarea a minim 3 proiecte ale artiștilor clujeni care dau dovadă de excelență în activitatea lor, care demonstrează un angajament pe termen lung față de cariera lor artistică și față de comunitatea artistică locală și care doresc să dezvolte un proiect artistic experimental. Artiștii se pot înscrie online până în 30 aprilie.

Proiectele propuse pot să atingă orice domeniu artistic și sunt încurajate proiectele interdisciplinare. Regulamentul concursului și formularul de înscriere sunt disponibile pe http://jazzinthepark.ro/ro/fond/

„În acest an​ fondul Jazz in the Park abordează o temă îndrăzneață și ​foarte importantă pentru orice comunitate. Am remarcat că ​sunt puține oportunități care încurajează procesul creativ în sine, așa că ne-am hotărât să oferim noi acest gen de finanțare, iar dacă publicul participant la festival va susține inițiativa noastră ​la fel ​ca anul trecut, povestea finală va fi una​ frumoasă: Comunitatea clujeană se adună în jurul unui ​proiect cultural și își susține artiștii locali. Sper să avem acest titlu de ziar peste câteva luni”, precizează directorul festivalului Jazz in the Park. 

Proiectele selectate vor fi anunțate la Picnic in the Park, în 14 mai, când va începe campania de donații. 

Jazz in the Park 2016 va avea loc între 27 iunie - 3 iulie la Cluj-Napoca.

 

Comenteaza