Primul concert al Filarmonicii Cluj din 2017, sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeşelea
- Scris de Ziua de Cluj
- 17 Ian 2017, 13:08
- Cultură
- Ascultă știrea
Corul şi Orchestra Filarmonicii vor interpreta lucrarea Schicksalslied (Cântecul destinului), de Brahms. Dirijorul corului este Cornel Groza. Scris pentru cor mixt şi orchestră, Schicksalslied urmează îndeaproape Recviemului german, primele idei muzicale fiind notate în zilele imediat următoare primei audiţii a acestuia, de la Bremen.
Programul serii va continua cu „Cântecele şi dansurile morţii", de Modest Mussorgski, compoziţie orchestrată de Dmitri Şostakovici, prilej cu care baritonul Florin Estefan revine pe scena Colegiului Academic. Într-o perioadă umbrită de suferinţă şi singurătate, Mussorgski a scris una dintre cele mai dramatice şi originale lucrări ale perioadei romantice, Cântecele şi dansurile morţii.
Seara de vineri se va încheia cu „Dansurile Simfonice" de Rahmaninov. Cele trei Dansuri simfonice reprezintă ultima lucrare finalizată a lui Rahmaninov şi singura pe care a scris-o în Statele Unite. Lucrarea este caracteristică stilului târziu al compozitorului, din perspectivă armonică şi timbrală (Rahmaninov se concentrează, în mod deosebit, pe culoarea sonoră individuală a fiecărui instrument). Mai mult, ca în Simfonia a III-a, se resimte nostalgia pentru Rusia natală, dar şi fascinaţia pentru cântul bisericesc.
Absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima", unde a studiat cu Petre Sbârcea, Gabriel Bebeşelea a urmat ulterior cursurile de masterat ale Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cu Horia Andreescu, în prezent fiind doctorand al aceleiaşi instituţii, sub conducerea lui Dan Dediu. De asemenea, a urmat şi cursurile de masterat ale Universität für Musik und darstellende Kunst din Viena, sub îndrumarea profesrului Mark Stringer.
La doar 28 de ani, Gabriel Bebeşelea este recunoscut ca unul dintre „cei mai înzestraţi dirijori ai României ultimelor decade" (Jurnalul Festivalului „George Enescu", 2011). Câştigător al Competiţiei de Dirijat „Lovro von Matačić" de la Zagreb, Gabriel Bebeşelea este şi deţinătorul Premiului I la Concursul de Dirijat „Jeunesses Musicales" din 2010. Imediat după acest concurs, a fost numit dirijor principal al Operei din Iaşi, devenind cel mai tânăr şef de orchestră într-o astfel de postură din România. Odată cu stagiunea 2013/2014, a fost numit Dirijor Invitat Principal la Filarmonica din Sibiu, al cărei dirijor permanent a devenit în stagiunea 2014/2015. În 2015, a fost numit Dirijor Principal al Operei Române din Cluj, iar din această stagiune, Gabriel este Dirijorul Principal al Filarmonicii de Stat „Transilvania".
În 2014, Gabriel a primit Premiul pentru cel mai bun dirijor al Operelor Naţionale Române. În luna decembrie a aceluiaşi an, a fost semifinalist al Competiţiei „Donatella Flick" organizată de London Symphony. În 2015, a fost selectat ca participant activ la cursurile a doi dirijori de renume mondial: Bernard Haitink (la Festivalul de la Lucerna) şi Kurt Masur (Aurora Classical Festival). Gabriel Bebeşelea colaborează frecvent cu Filarmonica „George Enescu", Orchestra Naţională Radio, Opera Naţională Română din Bucureşti, Opera Maghiară din Cluj, Filarmonicile din Satu Mare şi Târgu Mureş. Printre angajamentele următoare se numără colaborările pe care le va avea cu Filarmonica Naţională a Rusiei, Orchestra Filarmonicii din Zagreb, Filarmonica „Janaçek" din Ostrava, Orchestra Filarmonicii din Rostov, Orchestra Filarmonicii de Stat din Kazahstan, Orchestra Filarmonicii din Yaroslavl.