Foto PROGRAMUL, pe zile, la Jazz in the Park Festival 2024

PROGRAMUL, pe zile, la Jazz in the Park Festival 2024

Jazz in the Park Festival revine între 30 august și 1 septembrie în Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, iar printre artiștii anunțați anterior se numără: legendara trupă Cymande, Scott Bradlee’s Postmodern Jukebox, Avishai Cohen Trio, Tigran Hamasyan Trio, Jazzanova Live, Manu Katché, Kinga Glyk, KRiSPER, Amphitrio, Oreglo și Wasted Generation.

Pe lângă concerte, organizatorii pun un accent deosebit și pe experiența participanților. Jazz in the Park Festival este singurul festival din România care încurajează practicarea muzicii ca hobby și promovează echipamente audio pentru cei care vor să o asculte mai bine. Pentru a completa experiența de festival, vor fi oferite momente culinare speciale și diverse activități complementare, gândite pentru publicul de toate vârstele, cum ar fi Gin & Pizza Workshop: ateliere unde participanții pot învăța cum să facă o pizza delicioasă, iar mai apoi să o savureze în festival. La fel, și cu ginul și tainele mixologiei. De asemenea, la Jazz in the Park va fi amenajat un Book Corner, unde cei care iubesc lectura pot să citească o carte cu muzică jazz live pe fundal. Întâlnirile pe Prispă vor reveni în acest an cu noi discuții tihnite, dar interesante, cu marii artiști care vor cânta la noua ediție a evenimentului, cu specialiști din industrie și nu numai.

Vineri - 16:00
Sâmbătă și duminică -14:00.
Ora de închidere în fiecare seară - 00:00.

Copiii cu vârsta de până la 14 ani au intrare liberă, dacă sunt însoțiți de un adult posesor de bilet/abonament. La fel și cățeii, doar în lesă.

Comenteaza