Recitalul Cvartetului Transilvan la Biserica Reformată

Recitalul Cvartetului Transilvan la Biserica Reformată
Cvartetul Transilvan va susţine un recital dedicat Sărbătorilor Pascale, la Biserica Reformată din Cluj-Napoca. Va interpreta lucrarea „Ultimele şapte cuvinte ale Mântuitorului pe cruce”, de Joseph Haydn. Prezentarea va fi făcută de Marius Tabacu.

În cei peste douăzeci și cinci de ani de activitate artistică, Cvartetul Transilvan a susținut peste 2000 de concerte, reprezentând totodată România și prin concerte organizate cu ocazia evenimentelor importante și a întâlnirilor diplomatice la nivel înalt (Consiliul Europei, Comisia Europeană, vizite prezidențiale, aniversări naționale etc.).

Intensa activitate artistică a Cvartetului se reflectă în multiplele concerte, susținute întotdeauna la un înalt nivel, în România și în întreaga lume. Cvartetul a participat la festivaluri internaționale de prestigiu, precum Aspen Music Festival, Ravinia Festival (S.U.A.), Aldeburgh Festival, Bath Festival, Edinburgh Festival, Belfast Festival (Marea Britanie), Kuhmo (Finlanda), Bad Gleichenberg, Salzburg (Austria), Chemnitz (Germania), Salamanca (Spania), Aiche sur Alsette (Luxemburg), Aix-en-Provence (Franța). Cvartetul a evoluat în săli de concert renumite: Wigmore Hall (Londra), Pleyel (Paris), Queens Hall (Edinburgh), Maltings Hall (Aldeburgh), Wheeler Hall (Aspen), Mandell Hall (Chicago), Willshire Ebel Theatre (Los Angeles), Elmwood Hall (Belfast), Conservatoire Royale (Bruxelles).

Cvartetul Transilvan a colaborat în interpretări camerale de excepție cu artiști consacrați, atât în România, cât și pe mari scene ale lumii: Ştefan Ruha (vioară), Cristina Anghelescu (vioară), Marin Cazacu (violoncel), Dana Borşan (pian), Aurel Marc (oboi), Adriana Bera (pian), Daniel Goiţi (pian), Mihai Ungureanu (pian), Dan Grigore (pian), Valentin Gheorghiu (pian), Mirel Iancovici (violoncel), Şerban Lupu (vioară), Aurelian Octav Popa (clarinet), Rudolph Firkushny (Marea Britaine, pian), Michel Bourdoncle (Franţa, pian), Rita Sloan (S.U.A., pian), Erik Friedmann (S.U.A, vioară), Luz Leskowitz (Austria, vioară), Sharon Bezaly (Israel, flaut), Jeremy Menuhin (Marea Britaine, pian), Vladimir Mendelsohn (violă), Aaral Arad (S.U.A., violă), Dejan Lazic (Austria, clarinet şi pian), Götz Teutsch (Germania, violoncel), János Bálint (Ungaria, flaut) etc.

Repertoriul Cvartetului cuprinde creații ale marilor compozitori clasici, romantici, moderni și ontemporani (incluzând realizarea unui mare număr de prime audiții absolute).

Concertul va avea loc sâmbătă, 8 aprilie, la ora 16.00.

 

Comenteaza