Foto Retro Party cu Goran Bregović , André, Hara și N&D, la Cluj-Napoca. Flavius Buzilă: ''Este un eveniment dedicat prietenilor și familiei!''
- Scris de Ziua de Cluj
- 14 Noi 2023, 09:26
- Cultură
- Ascultă știrea
Mii de oameni sunt așteptați să danseze pe ritmuri balcanice și pe hiturile anilor ‘90-2000, în 30 noiembrie la Sala Polivalentă BT Arena din Cluj cu Goran Bregović împreună cu orchestra lui, precum și cu trupele André, N&D și Hara. Flavius Buzilă, solistul trupei Hara și organizator al evenimentului, a stat de vorbă cu jurnaliștii ZIUA de CLUJ și a explicat ce vor putea face și vedea clujenii la evenimentul din 30 noiembrie 2023.
Ce propune Retro Party România în 30 noiembrie publicului clujean?
Flavius Buzilă: Propunem un eveniment electrizant, un eveniment special de celebrare a Zilei Naționale si a zilei de Sfântul Andrei, o super petrecere unde cuvântul de bază este « împreună » ! Este un eveniment dedicat prietenilor si familiei, a carui idee de baza este sa ne conectam prin muzica, dans si sarbatoare. In vremuri incarcate de tensiune si oboseala,cred ca e cel mai potrivit mod de a sărbători Ziua Națională, pentru că ea este despre noi toți, cu nostalgiile și emoțiile noastre, cu ceea ce me leagă și vrem să pastram si sa ducem mai departe ! Vom avea LIVE muzică pop din anii 90-2000 (Andre, N&D), o trupa foarte iubita de clujeni, cu premii internaționalela activ(Hara), cu un exceptional melanj de muzica balcanica si folclor al popoarelor(Goran Bregovic), dar si cu foarte multe hituri nemuritoare din toate timpurile mixate intr-un mod special de Dj Arthur van Zedler.
Câteva cuvinte despre edițiile anterioare. Cum a fost primit conceptul și care au fost momentele de maxim interes?
F.B.: Conceptul a fost primit foarte bine inca de la prima ediție din noiembrie anul trecut, atmosfera a fost incredibila, iar evenimentul din martie, dedicat femeilor, a fost sold out! Oamenii au cantat vers dupa vers, au dansat impreuna si ne-au coplesit pe noi, pe artisti, cu energia lor! Au fost multe momente memorabile, de la corul si explozia de confetti la intrarea in data de 1 decembrie, pana la multimea de mii de mâini si voci care ne-au acompaniat live la filmarea videoclipului piesei noastre “Noapte albă “. Dar cred că cel mai emotionant moment a fost sa cant pe scena alaturi de fiica mea, Maria. Publicul a reactionat cu atata emotie in sala si pe retelele sociale încât au determinat-o sa revina pe scena si la aceasta editie.
Vorbind despre Goran Bregovici, ce v-a determinat să îl aduceți, cap de afiș, la Cluj Napoca?
F.B.: Este o onoare și o bucurie să il avem alături pe unul dintre putinii artisti care se poate lauda ca a fost in mare voga in Romania in trecut si este si azi! Eu si prietenii din facultate ne rupeam picioarele dansand pe muzica lui la chefurile din cămine si uite ca si azi nu exista petrecere la noi fără “Bella Ciao'', “Gas gas''; sau “Kalashnikov''. Este un artist foarte complex, cu o cariera impresionanta si multi-premiat in toata lumea, Iubeste România, a inclus in muzica sa multe linii din folclorul românesc si tocmai de aceea mi se pare foarte potrivit pentru această ediție Retro Party România, mai ales intr-un spatiu multicultural cum este Cluj-Napoca.
Alături de Bregovici, vor fi prezenți Andre, N&D și, desigur, Hara. Vom avea parte de piesele celebre ale trupelor, dar vor fi și noutăți în line-up-urile concertelor?
F.B.: Exact! Oamenii asteapta in primul rand piesele vechi, incarcate de amintiri, isi doresc sa traiasca nostalgia acelor vremuri. Dar vor fi cu siguranță si noutăți, cum este “Noapte albă “, piesă lansată de Hara live la ediția trecută Retro Party Romania.
Există trei categorii de bilete, care sunt acestea și ce oferă fiecare dintre opțiuni?
F.B.: E foarte important de știut că toate cele trei categorii de bilete ofera acces la ringul de dans. Astfel, categoria Best View ofera acces la ringul de dans si locuri in tribune aproape de scena, categoria Confort Zone oferă acces la ringul de dans și următoarele locuri din tribune, iar categoria Party Zone oferă acces la ringul de dans, fără locuri în tribune.
Un alt mod de a te distra alături de prietenii tăi este prin achiziția biletelor de grup, extrem de avantajoase. Despre ce e vorba?
F.B.: Da, asa este! Pentru ca, asa cum spuneam, este o sarbatoare a prietenilor si familiilor, am pus la
dispozitie aceste oferte pentru grupuri, mai exact:
3+1 gratis=pui 4 bilete in cos si plătești doar 3
4+2 gratis= pui 6 bilete in cos si platesti doar 4
5+3 gratis= pui 8 bilete in cos si platesti doar 5
Momentan biletele de grup nu functioneaza pentru că avem campania de Black Friday în vigoare, 50% reducere la bilete (număr limitat de bilete). Avem o super surpriza de Black Friday: 500 de bilete cu 50% reducere de preț! Vrem sa dam ocazia cat mai multor oameni sa ajunga la acest super eveniment si sa ne bucuram impreuna! Va așteptăm cu drag, ne vedem la Cluj!
Pe lângă trupele care vor cânta live, Retro Party Romania propune și o călătorie în timp cu ajutorul hiturilor nemuritoare mixate de la pupitrul DJ-ului. Biletele la Retro Party Romania sunt disponibile pe bilet.ro: https://bilet.ro/eveniment/retro-party-romania-12310.