Șapte regizori din Cluj, în finala Competiției Locale TIFF 2023

Șapte regizori din Cluj, în finala Competiției Locale TIFF 2023

De peste 10 ani, TIFF promovează și premiază cineaștii clujeni, oferindu-le șansa de a-și vedea cele mai recente producții pe marele ecran, în cadrul Competiției Locale. Anul acesta, 7 dintre cele 31 scurtmetrajele înscrise au fost selectate ca finaliste. 

Filmele realizate de profesioniști sau amatori originari din Cluj sau care locuiesc, studiază ori lucrează în aria geografică a județului vor fi proiectate la Gala Competiției Locale, marți, în 13 iunie, de la ora 20:30, la Cercul Militar. Intrarea va fi gratuită, în baza unei rezervări online.

Filmele finaliste sunt:

30.03 / Treizeci martie, r. Ruxandra Bratfalean-Igna

Circ, r. Ioan-Alexandru Sîrbu

Dimineața lui Oedip, r. Eszter Tompa

Fără nume, r. George Cibotariu

Hanna & Flóra, r. Márton Nagy

Numa' ceru' și pământu', r. Ana-Stefana Pop

Să nu mergi prin mărăcini, r. Dragoș Bota

Premiul Competiției Locale TIFF, în valoare de 1.500 euro, oferit de Banca Transilvania, și serviciile de producție în valoare de 15.000 de euro pentru următorul proiect de film al regizorului, acordate de Numa Film, vor fi oferite în urma votului juriului format din trei profesioniști din domeniu: Irina Malcea (producător), István Téglás (actor) și Mihai Mincan (regizor, scenarist). Aceștia vor acorda și Mențiunea Specială a juriului - servicii de post-producție în valoare de 7.000 de euro, oferite de Numa Film. Câștigătorul Competiției Locale va fi recompensat și cu premiul oferit de Leonidas, partener de tradiție al proiectului, care la dăruiește câștigătorului ciocolată pentru un an de zile.

Etichete
Comenteaza