Se caută Capitala Tineretului din România 2028. Cum se pot înscrie orașele interesate
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 13:46
- Cultură
- Ascultă știrea
Apelul de selecție pentru viitoarea Capitală a Tineretului din România, din anul 2028, este deschis începând din 15 iunie, iar orașele interesate pot depune o scrisoare prin care își arată intenția de a candida pentru acest titlu, care vine cu numeroase beneficii pentru comunitate. Titlul de Capitală a Tineretului din România oferă orașului câștigător un premiu în valoare de 50.000 de euro, acordat de Banca Comercială Română, oportunitatea de a găzdui Summit-ul Tinerilor din 2028, precum și acces la mentorat, expertiză și sprijin pentru dezvoltarea proiectului.
Capitala Tineretului din România este cel mai amplu program național dedicat dezvoltării ecosistemelor de tineret și încurajează colaborarea dintre administrația locală, organizațiile de și pentru tineret, mediul educațional, sectorul privat și comunitate. Pentru competiția din 2028, pot candida municipiile și orașele de rang 0, I, II și III din România, inclusiv sectoarele Municipiului București. În această primă etapă, orașele trebuie să transmită o scrisoare de intenție și să își exprime angajamentul de a construi o candidatură bazată pe nevoile și aspirațiile tinerilor din comunitate.
„Capitala Tineretului din România nu este o doar competiție între orașe, ci o oportunitate de a construi comunități mai deschise, participative și mai conectate la nevoile generațiilor tinere, încă din etapa de realizare a unei candidaturi. Lansarea apelului pentru ediția 2028 invită administrațiile locale, împreună cu organizațiile de tineret și actorii comunitari din orașele lor să își imagineze împreună viitorul orașului lor și să transforme această viziune într-un proces concret de schimbare. Ne dorim să identificăm și să susținem orașele care înțeleg că investiția în tineri este o investiție în viitorul întregii comunități”, a spus András Farkas, coordonatorul procesului de selecție.
De la lansarea programului în 2016, opt orașe din România au deținut titlul de Capitală a Tineretului din România: Timișoara, Bacău, Baia Mare, Iași, Constanța, Târgu Jiu, Ploiești și Vaslui, în timp ce Alba Iulia va purta titlul în 2026, iar Oradea în 2027. Investiția în participarea tinerilor generează beneficii pentru întreaga comunitate, așa cum s-a văzut din experiența Capitalelor Tineretului de până acum, care au dezvoltat parteneriate mai puternice între administrația locală, organizațiile de tineret, instituțiile educaționale și mediul privat, au creat noi oportunități de implicare pentru tineri și au consolidat mecanismele prin care aceștia contribuie la deciziile care le influențează viitorul. La finalul mandatului, moștenirea programului nu se măsoară doar în evenimentele organizate, ci și în colaborările construite și inițiativele care fac comunitățile mai primitoare și atractive pentru tineri.
Programul Capitala Tineretului din România funcționează pe principii similare inițiativei European Youth Capital. Acesta este gestionat de o structură de guvernanță formată din Consiliul Tineretului din România, Federația Tinerilor din Cluj, Grupul PONT și Banca Comercială Română.
Mai multe informații despre procesul de selecție și calendarul competiției sunt disponibile pe platforma oficială a programului sau AICI.
Capitala Tineretului din România este un program-cadru de tineret menit să transforme orașele în spații mai prietenoase pentru tineri, prin participare, dialog și colaborare între administrație, organizații și comunitate. Programul urmărește mobilizarea resurselor locale și dezvoltarea unor politici și inițiative care răspund nevoilor reale ale tinerilor.


