Serile filmului românesc de artă, la Cinema Mărăşti

Serile filmului românesc de artă, la Cinema Mărăşti
Capodopere ale cinematografiei româneşti realizate de tandemul Dan Piţa - Mircea Veroiu în anii '70, după nuvele ale lui Ion Agârbiceanu, pe fundalul tulburătoarei muzici a lui Dorin-Liviu Zaharia, vor fi proiectate la Cinema Mărăşti din Cluj-Napoca.

Luni, 21 noiembrie, ora 17.00

"Duhul aurului" - Dramă psihologică din mediul unui orășel de mineri din Munții Apuseni, unde mirajul și patologia dobândirii aurului duc la cruzime, crimă și nebunie. Este un film în două părți, "Mârza" și "Lada".

Destinul minerului Mârza, „hoțul de aur" din „Vâlva băilor", nu mai este un accident, rod al fatalității, ca în proza originară, personajul imaginat de Mircea Veroiu este victima unui complot, a unui adevărat ritual criminal, pus la cale de bătrâna cârciumăreasă căreia Mârza îi vinde aurul furat.

La fel procedează și Dan Pița, ecranizând „Lada": virtuala victimă din povestirea originară, bădicul Clement, își îngroapă succesivele neveste devorate de „duhul aurului". Sugestii preluate tot din proza lui Agârbiceanu conduc spre astfel de soluții cinematografice. Regizorul Dan Pița mărturisea aceasta la ora realizării filmului (în revista Cinema, nr. 10/1974):

„Când am intrat în lumea sa, cu sensibilitatea și aprehensiunile omului din secolul XX, când am descoperit și «locul crimei», această extraordinară zonă care este Roșia Montana, am simțit în aer trena unui vechi blestem al aurului secătuit, rezidurile tuturor regretelor moarte și tentativelor de îmbogățire cu orice preț. De altfel, crima organizată, ciclică, o găsim în foarte multe dfin filmele cu căutători de aur", declară Călin Căliman.

Marţi, 22 noiembrie, ora 17:00

"Nunta de piatră" este cel mai important film al cuplului Mircea Veroiu/Dan Pița. Acțiunea filmului se petrece în Roșia Montană la începutul anilor 1900 şi este construit din două mediumetraje.

"Fefeleaga" (Mircea Veroiu) este un film sobru, expresiv, ce demonstreaza capacitatea de esențializare și deschidere spre universalitate cu respectarea culorii locale. Femeia, zilnic urcând și coborând muntele abrupt și stâncos, făcând parcă împreună cu mârțoaga o unică ființă a suferinței.

Ca la nuntă reprezintă debutul regizorului Dan Pița în filmul de ficțiune. Filmul ne propune o incursiune în aspectele stranii, misterioase, inefabile, ale vieții, ale lumii, o constantă a filmelor lui Dan Pița. Deznodământul, cu aspect deopotrivă fericit și nefericit, este pregătit minuțios, gradat, printr-un limbaj al înțelegerii din priviri, din gesturi.

Deși ceremonialul religios al cununiei nu apare, ci numai aspectul lui lumesc. Sunetul și tacerea joacă un rol important în acest film întrucât ajută la redarea stărilor de tensiune, tristețe, deznădejde pe care personajele le trăiesc pe parcursul filmului.

Intrarea este liberă.

Etichete
Comenteaza