Spectacol educativ pentru copii, la Casa de Cultură a Studenţilor

Spectacol educativ pentru copii, la Casa de Cultură a Studenţilor
Copiii şi părinţii clujeni sunt invitaţi să participe, la începutul lunii octombrie, la un spectacol interactiv-educativ, organizat în cadrul turneului naţional susţinut de Gaşca Zurli.

Spectacolul "Am o căsuţă mică", ce va avea loc în 1 octombrie, de la ora 18:00, pe scena Casei de Cultură a Studenţilor (CCS), vrea să fie "cel mai vesel eveniment a toamnei".

"Instituția noastră sprijină acest proiect, care pe lângă latura artistică este un demers cu scop caritabil și educațional. Categoria vizată sunt cei 400 de copii din așezământul de la Valea Plopului din județul Prahova, care vor fi beneficiarii unui program educațional "Privește și învață", program care se va derula la sfârșitul turneului național organizat de Gașca Zurli",  a declarat Flavius Milășan, directorul Casei de Cultură a Studenților.

În cadrul evenimentului, autoarea cărţii „Mami, tati, joacă-te cu mine", Mirela Retegan îi  va încânta pe cei prezenţi cu jocurile special pregătite pentru a învăţa părinţii şi copiii să petreacă timp frumos şi de calitate împreună.

Spectacolul va expune o poveste magică, educativă şi interactivă, pe înțelesul copiilor și pe gustul părinților. "Am o căsuţă mică" va aduce astfel în faţă şapte personaje care vor prezenta un scenariu original, cu costume spectaculoase şi muzică şi orchestraţie modernă.

Spectacolul este organizat de Asociaţia pentru Formare şi Dezvoltare Continuă, în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca.

Comenteaza