Spectacole în premieră la Teatrul Naţional. Vezi programul integral pe următoarea lună

Spectacole în premieră la Teatrul Naţional. Vezi programul integral pe următoarea lună
Teatrul Naţional din Cluj şi-a reluat activitatea la mijlocul lunii august şi are în pregătire două premiere programate pentru această lună.

Clujenii sunt aşteptaţi duminică, 16 septembrie, la ora 19, să urmărească celebra piesă de teatru "Hamlet" de Shakespeare, în regia lui Roberto Bacci, director artistic şi fondator al Fondazione Pontedera Teatro din Italia. Spectacolul va fi prezentat în Sala mare a teatrului.

Dramaturgia spectacolului este realizată de Roberto Bacci şi Stefano Geraci, cu Cristian Grosu în rolul titular.

Piesa de teatru "Zbor deasupra unui cuib de cuci" de Dale Wasserman, în regia lui Marius Oltean, cu Ionuţ Caras în rolul principal, va avea loc marţi, 18 septembrie de la ora 19 şi va dura două ore şi jumătate. Piesa este realizată după romanul cu acelaşi titlu, apărut în 1962, sub semnătura unui autor în vârstă de 27 de ani, Ken Kesey.


"Zbor deasupra unui cuib de cuci" de Dale Wasserman a avut premiera în stagiuea 1998-1999, la 27 decembrie 1998. Piesa se reia acum cu noi interpreţi, Ionuţ Caras în rolul lui McMurphy, Cătălin Herlo ca dublură pe rolul Scanlon, Silvius Iorga în rolul Ruckly, Patricia Boaru în rolul Candy Star, Adriana Băilescu în rolul Sandra, Radu Lărgeanu în rolul Ellis şi Cătălin Codreanu în rolul Matterson.

Piesa de teatru "Idiotul",  după F.M. Dostoievski, în regia Annei Stigsgaard, va avea avanpremiera sâmbătă 29 septembrie, de la ora 19, iar premiera, joi, 4 octombrie în cadrul celei de-a doua ediţii a Întîlnirilor Internaţionale de la Cluj. Dramatizarea romanului lui Dostoievski aparţine Annei Stigsgaard şi Ştefanei Pop-Curşeu.

Tot în premieră va fi prezentat spectacolul "Drumul Spre Indii" de Ovidiu Pecican și Alexandru Pecican, care va avea loc la Studioul „Euphorion" al teatrului în 23 septembrie şi va marca, totodată, şi inaugurarea spaţiului renovat al studioului. Spectacolul face parte din proiectul „Cluj 05 Teatru".

"Sărută-mă" de Vlad Zografi, spectacol în regia lui Victor Olăhuţ, va avea loc miercuri, 26 septembrie, de la ora 19. "Eroul acestui monolog este "un boschetar ajuns pe drumuri din cauze încâlcite, care-şi prezintă viaţa cu umorul cinic al celui care nu mai are nimic de pierdut, dar şi cu deznădejdea cumplită a celui ce-şi cunoaşte eşecul şi greşelile", a spus Claudiu Groza.

Un alt spectacol care urmează să fie prezentat la Teatrul Naţional în această lună este "Cealaltă Moarte a Ioanei d'Arc" de Stefan Tsanev. În regia lui Nic Ularu, piesa va avea loc vineri, 28 septembrie, de la ora 19.

Duminică, 30 septembrie, la ora 19, are loc "Conul Leonida faţă cu Reacţiunea" de I.L. Caragiale, în regia lui Laurian Oniga.

De asemenea, în luna octombrie va avea loc cea de-a doua ediţie a Întâlnirilor Internaţionale de la Cluj, eveniment iniţiat de Teatrul Naţional din Cluj, ca festival anual, de managerul său, regizorul Mihai Măniuţiu. În a doua ediţie, intitulată "Întâlnirile de Est-Vest", Naţionalul clujean va prezenta patru producţii proprii "Hamlet" de W.Shakespeare în regia lui Roberto Bacci, care va avea loc vineri, 5 octombrie la ora 19, "Machiavelli" în regia lui Răzvan Mureşan, spectacol oragnizat duminică, în data de 7 octombrie, "Războiul clovnilor" în regia lui Eli Simon, respectiv "Idiotul" în regia Annei Stigsgaard.

 

Comenteaza