Spectacole la Teatrul Maghiar, inspirate de filme din cadrul TIFF

Spectacole la Teatrul Maghiar, inspirate de filme din cadrul TIFF

Teatrul Maghiar de Stat Cluj prezintă, în cadrul TIFF, trei spectacole bazate pe scenariul unor filme de succes.

Vineri, 1 iunie, ora 20.00, este programat spectacolul Ilegitim, regizat de Adrian Sitaru, o punere în scenă a filmului cu același nume. Spectacolul vorbește despre incapacitatea noastră de a discerne, despre ignoranță și despre felul deformat în care percepem de cele mai ori lucrurile, indiferent dacă suntem oameni simpli sau filozofi. Trăim cu niște ochelari invizibili, ochelari de cal sau în diverse culori, vedem doar ceea ce ne dorim sau ce ne convine. Ne învârtim în cerc și trăim realități paralele. Dar avem oare posibilitatea de a ne ridica deasupra?

Teatrul Maghiar celebrează centenarul Ingmar Bergman prin intermediul spectacolului Strigăte și șoapte, regizat de Andrei Șerban. Încercăm să pătrundem în misterul creaţiei unuia dintre cei mai mari regizori  alături de patru actriţe de excepţie. Patru femei constituie nucleul poveştii. Agnes care este pe moarte; surorile ei Karin şi Maria, care au venit să fie cu ea, şi servitoarea Anna. Strigătele şi şoaptele din titlu le aparţin acestor femei. Spectacolul este programat sâmbătă, 2 iunie, ora 20.00, în Sala Studio.

Spectacolul Breaking the Waves pornește de la filmul lui Lars von Trier și se va juca duminică, 3 iunie, ora 20.00.

„Filmul realizat de Lars von Trier în 1996, Breaking the Waves, a cărui acţiune se petrece într-un sat izolat din podişul scoţian, a şocat lumea filmului. Peisajele aspre şi estetica dezgolită a filmului ridică numeroase întrebări şi oferă puţine răspunsuri. De ce îi întoarcem spatele celui mai slab? Când devine sufocantă împăcarea? Oare credinţa nu este mai degrabă un sentiment şi mai puţin un cuvânt gol?” –  sunt doar câteva dintre întrebările pe care și le pune regizorul Tom Dugdale.

Comenteaza