Teatrul de Păpuşi din Cluj are un pinguin

Teatrul de Păpuşi din Cluj are un pinguin
Celebrul personaj literar şi teatral imaginat de scriitorul Gellu Naum, Apolodor, este “eroul” unui spectacol care va fi jucat în avanpremieră astăzi.

 Actorii Teatrului de Păpuşi “Puck” din Cluj revin din vacanţă astăzi, pentru a juca în avanpremieră cea mai nouă montare a instituţiei, “Apolodor”, după Gellu Naum. Spectacolul se desfăşoară de la ora 10:00, într-o reprezentaţie unică, premiera urmând să aibă loc în 12 septembrie.

 

La baza proiectului realizat de regizoarea Mona Marian se află una din cele mai îndrăgite cărţi pentru copii din literatura română, al cărei personaj principal, pinguinul Apolodor, face o călătorie plină de aventuri, căutându-şi semenii de la Polul Nord. Din distribuţia spectacolului fac parte Dana Bonţidean, Călin Mureşan şi Silviu Ruşti. Muzica a fost selectată de Corina Sârbu, iar scenografia îi aparţine lui Epaminonda Tiotiu.

 

Imediat după premiera clujeană, “Apolodor” va fi prezentat şi în SUA, la Arizona State University din Phoenix, ca parte a unui program de promovare a creaţiei artistice româneşti iniţiat în urmă cu patru ani. Păpuşarii clujeni au mai jucat în SUA spectacolele “Angajare de clovn”, “Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” şi “Sexul femeii ca un câmp de luptă”, după trei piese de Matei Vişniec, care figurează în proiectul “Nocturne” al teatrului, dedicat publicului adult.

 

“Spectacolul cu «Apolodor» se leagă de un proiect mai mare al meu de valorizare a avangardei româneşti”, explică regizoarea Mona Marian. “Am montat deja în Franţa un spectacol, «Paris-Bucureşti», pe texte ale avangardiştilor români. Gellu Naum a aparţinut şi el acestui curent, de aceea am ales «Cartea cu Apolodor». E un spectacol adresat în aceeaşi măsură copiilor şi adulţilor, l-am încărcat cu un mesaj mai complex”, adaugă Mona Marian. Regizoarea speră să prezinte piesa şi în Franţa, dar şi într-un proiectat “Festival Gellu Naum”, care ar urma să aibă loc la Cluj anul viitor, în organizarea Teatrului Naţional.

 

“Cartea cu Apolodor” a fost scrisă de Gellu Naum în 1959, devenind în timp una dintre cele mai citite şi îndrăgite scrieri pentru copii din literatura română, cu patru reeditări. Aventurile pinguinului Apolodor, “tenor” la Circul din Bucureşti, sunt scrise în versuri. Ambiţiosul şi curajosul pinguin porneşte într-o lungă şi riscantă călătorie pentru a-şi întâlni semenii.

 

 în drum spre Polul Nord el traversează deşertul, înfruntă “banditul din Connecticut”, îşi face o mulţime de prieteni şi învaţă nenumărate lucruri. Deşi îşi încheie cu succes călătoria, Apolodor va simţi nevoia să se întoarcă printre tovarăşii lui de la circul din “Târgul Moşilor”. Una dintre cele mai spectaculoase şi apreciate versiuni scenice ale “Cărţii cu Apolodor” a fost realizată de Ada Milea în 2003, fiind prezentată timp de trei ani în toată România.

 

Se redeschide Muzeul păpuşilor

 

în 22 iulie se deschide la Muzeul de Artă a patra ediţie a Muzeului păpuşilor, anunţă Teatrul “Puck”. Expoziţia va cuprinde păpuşi, marionete şi afişe din arhiva teatrului clujean, iar copiii vor putea afla cum prind acestea viaţă în spectacole. La precedentele “Muzee de păpuşi” tinerii vizitatori au venit într-un număr impresionant pentru a-şi descoperi eroii.

Comenteaza