Teatrul de păpuşi din Cluj împlineşte 67 de ani

Teatrul de păpuşi din Cluj împlineşte 67 de ani
La sfârșitul acestei săptămâni se împlinesc 67 de ani de la înființarea Teatrului de Păpuși Puck din Cluj-Napoca.

Clujenii sunt așteptați, cu mic, cu mare să ia parte la evenimentele pregătite la ceas de sărbătoare, între care premiera spectacolului „Pinocchio", lansarea revistei Impuls - UNIMA ASSITEJ România și conferința „Cine vine la teatrul pentru copii?", susținută de regizorul Mihai Lungeanu.

Manifestările aniversare încep cu spectacolul „Covorașul fermecat" (în limba maghiară), programat pentru vineri, 3 februarie, ora 11:00, la Muzeul de Artă, în sala Tonitza . Regia este semnată de Varga Ibolya. De la 17:30, foaierul instituției va găzdui festivitatea de lansare.

Prezentarea va fi susținută de regizorul Călin Mocanu, președinte al celor două organizații. Aniversarea va continua de la ora 18:00 cu premiera spectacolului „Pinocchio". Binecunoscuta poveste a lui Carlo Collodi va fi prezentată într-o viziune nouă și complexă. Scenariul și regia sunt semnate de regizorul clujean Călin Mocanu, director al Teatrului Țăndărică din București.

„Spectacolul este un Pinocchio actualizat. Dacă privim în jur, putem vedea sute şi mii de personaje Pinocchio: toţi copiii au câte un drum iniţiatic de parcurs sau chiar mai multe, legate unele de altele, au vârste şi vârste de depăşit. Aceasta e povestea pe care mi-am propus să o redau, strâns legată de copilul pe care îl vedem acum în societatea actuală românească şi nu numai", spune Călin Mocanu.

Scenografia spectacolului este semnată de Sandu Marian, iar muzica de Dan Bălan. În distribuție: Andra Ștefan, Ștefan Craiu (Pinocchio), Ionuț Constantinescu (Geppetto, Romeo), Călin Mureșan (Mangiafoco, Micuțul), Andreea Bolovan (Greierele, Vulpea, Julieta), Robert Gutunoiu (Motanul, Șmec), Iulia Dinescu (Zâna). Vârsta minimă recomandată este de patru ani.

Sala „Tonitza" a Muzeului de Artă din Cluj-Napoca va găzdui de la ora 19:30 conferința „Cine vine la teatrul pentru copii?", susținută de regizorul Mihai Lungeanu. Intrarea la toate aceste manifestări va fi gratuită.

Etichete
Comenteaza