Teatrul Puck aniversează 68 de ani cu două premiere

Teatrul Puck aniversează 68 de ani cu două premiere
Teatrul de Păpuși Puck a marcat luni, 5 februarie, împlinirea a 68 de ani de la înființare.

Programul zilei aniversare a cuprins două premiere: „Paprikajancsi kalandjai", în regia lui Vadas Laszlo și „Ali Baba și cei 40 de hoți", în regia lui Traian Savinescu. De asemenea, un moment special al zilei a fost evenimentul „Povești din spatele cortinei. Portret de artist păpușar". Intrarea la aceste manifestări a fost liberă.

„Paprikajancsi kalandjai", spectacol de bâlci, plin de aventură și umor

Sărbătoarea a început de la ora 11:00, în sala Teatrului de Păpuși Puck, cu premiera spectacolului „Paprikajancsi kalandjai", după povești populare maghiare dramatizate de Demeter Ferencz, în regia lui Vadas László. Spectacolul este realizat de Asociația „Simeon" din Cluj-Napoca și de Teatrul de Păpuși Puck, cu sprijin financiar din partea Fundației „Bethlen Gábor" din Ungaria.

Personajul principal, Paprikajancsi, este vestit pentru curajul, îndemânarea și istețimea lui. Cu aceste calități, el reușește să îl învingă chiar și pe Diavol. E un erou foarte popular, asemenea lui Vitez Laszlo. În acest spectacol are de-a face cu o provocare nemaiauzită: să comunice cu ipostazele complexe ale Femeii din Secuime, un alt personaj al piesei, în limbajul ei aparte.

E un spectacol de bâlci, plin de aventură și umor. Cei doi actori din distribuție (György László și Giriti Réka) interpretează peste 10 roluri. Păpușile au fost realizate de György László și Szabó Tünde.  Spectacolul se joacă în limba maghiară. Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

„Ali Baba și cei 40 de hoți", spectacol cu proiecții video și desene în nisip

De asemenea, de la ora 18:00 a fost programată pe scena Teatrului „Puck" premiera spectacolului „Ali Baba și cei 40 de hoți", în regia și scenariul lui Traian Savinescu. Spectacolul se conturează ca un basm teatral inspirat din poveștile arabe regăsite în cunoscuta carte „O mie și una de nopți".

Ca prin vis, pătrundem într-o lume fermecată, în care peșterile ascund comori nebănuite, iar bunătatea și prietenia adevărată câștigă întotdeauna în lupta cu răul.  Scenografia este realizată de Traian Savinescu și Elena Ilaș, iar ilustrația muzicală de Traian Savinescu. Păpușile sunt realizate de Andra Ștefan. Din distribuție fac parte actorii: Andreea Bolovan, Ionuț Constantinescu, Iulian Lungu și Andreea Bolovan.

Materialitatea are o importanță deosebită în spectacol, în viziunea regizorală a lui Traian Savinescu. „O dată cu derularea poveștii, obiectele din decor vor avea și alte funcții decât cele instrumentale. Am asimilat aceste povești orientale cu spațiul arab, pornind de la ideea că o suprafață de joc foarte sugestivă ar fi nisipul. Există niște cutii ca niște mese, pline cu nisip și păpuși care apar ca niște săculeți cu nisip, cu capete, legați cu frânghie la gât", precizează Traian Savinescu.

Un alt element neconvențional prin care este redată acțiunea din spectacol este tehnica „sand art", constând în desenarea poveștii în nisip și transmiterea live a imaginii pe un ecran, sub formă de proiecție. Actrița Andra Ștefan (absolventă și a Facultății de Arte și Design din Timișoara) este cea care desenează, în timp real, figurinele în nisip.

Muzica din spectacol este tradițională arabă, fiind punctată cu instrumente de percuție improvizate de actori din elemente din decorul spectacolului. „Sunt convins că mulți copii își vor găsi personajele favorite în acest spectacol, și nu neapărat între personajele titulare. Este important în acest context și textul poveștii, atât de elaborat, de plin de aluzii și de jocuri de cuvinte, încât se poate spune că este un spectacol care poate îmbogăți vocabularul copiilor", subliniază regizorul.

Omagiu Doina Dejic

De asemenea, un moment special al manifestărilor este evenimentul „Povești din spatele cortinei. Portret de artist păpușar", care încheie ziua aniversară a Teatrului Puck. Prin intermediul acestuia, echipa teatrului clujean își propune să o omagieze pe Doina Dejica, actriță care a jucat nu mai puțin de 50 de ani pe scena Teatrului de Păpuși.

„Pentru mine, aniversarea a 68 de ani de la înființarea Teatrului de Păpuși Puck este o sărbătoare foarte mare, având în vedere că am petrecut aici o mare parte din acești ani. A fost a doua casă a mea. Am rămas cu cele mai frumoase amintiri. Vin cu foarte mare drag, pentru că teatrul de păpuși este una dintre cele mai importante arte. Este o artă ușor de înțeles de oricine, dar nu oricine poate fi păpușar. Îți trebuie ceva în plus față de alte profesie: e nevoie de memorie, de suflet senin și de iubire față de copii. Și, cel mai important, trebuie să îți pui sufletul în palmă. Este o cale de a rămâne mereu tânăr", a declarat actrița. 

Intrarea la toate aceste manifestări a fost liberă.

Despre Teatrul de Păpuşi Puck

Teatrul Puck a fost înfiinţat 1950 și se află în subordinea Consiliului Județean Cluj. Palmaresul instituției cuprinde 300 de premiere, atât la secţia română, cât şi la cea maghiară, precum și importante premii şi nominalizări. Repertoriul actual al Teatrului Puck este alcătuit din 25 de titluri de spectacole pentru copii. Începând cu anul 2002, instituţia clujeană este gazda Festivalului Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete Puck, unul din evenimentele importante ale Clujului, iar din septembrie 2017 a inițiat Festivalul Stradal WonderPuck, un eveniment dedicat întregii familii.

Etichete
Comenteaza