Unde s-au dus trofeele Comedy Cluj GALERIE FOTO

Unde s-au dus trofeele Comedy Cluj GALERIE FOTO
Premiul pentru cel mai bun film din cadrul celei de-a patra ediţie a Festivalului „Comedy Cluj"
a fost decernat producţiei argentiniano-spaniole „Chinese Take-Away".
a fost decernat producţiei argentiniano-spaniole „Chinese Take-Away".">

Câteva sute de persoane au participat sâmbătă seara, la gala de decernare a premiilor celei de-a patra ediţii a Festivalul Internaţional de Film „Comedy Cluj", unde marele premiu a fost acordat peliculei „Chinese-Take-Away/ Un cuento chino". Premiul „Comedy Cluj" 2012 a fost acordat peliculei argentiniene „Până când moartea ne va despărţi". Totodată, în cadrul evenimentului,premiul de excelenţă al festivalului a fost acordat cunoscutului actorul şi regizor român Horaţiu Mălăele.

Gala premiilor „Comedy Cluj" a debutat în jurul orei 20:00, iar clujenii prezenţi în sală au avut parte de un spectacol de excepţie „Retour de Flamme", un cine-concert susţinut de Serge Bromberg. Printre participanţii la eveniment s-au numărat oamenii de afaceri Sorin Dan şi Vasile Leordean, Nicolae Constantea, directorul Spitalului Clinic Municipal „Clujana", dar şi actorul Cătălin Mireuţă, membru al trupei de umor Divertis. Premiul pentru cel mai bun film a fost acordat producţiei spaniolo-argentiniene „Un cuento chino", în regia lui Sebastian Borenzstein. Cel mai bun film din cadrul Comedy Cluj spune povestea lui Roberto, un om singuratic care locuieşte în Buenos Aires şi este proprietarul unui magazin de calculatoare. La un moment dat, Roberto vede cum un chinez numit Jun este dat afară dintr-un taxi şi se oferă să îl ajute pe omul care nu vorbeşte spaniolă, dar îi arată un tatuaj cu o adresă pe umărul său. Astfel, cei doi devin prieteni, iar Roberto reuşeşte ajutat de un prieten să afle povestea dramatică a vieţii chinezului Jun.

Juriul competiţiei de lung metraj a fost format din producătorul suedez de film, Thom Palmen, regizorul neamţ Sebastian Stern, din regizorul irlandez Declan Cassidy şi Vivek Singhania, producător de film de la Bollywood. Aceştia au desemnat cel mai bun regizor în persoana Tanyei Wexler pentru pelicula „Hysteria", o comedie romantică din anul 2011. Premianţii pentru cel mai bun scenariu de film au fost Dick Clement, Ian La Frenias şi Simon Maxwell. Ei au primit premiul pentru producţia anglo-irlandeză „Kiling Bono". Totodată, premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal a fost obţinut de actriţa chineză Ke Shi pentru rolul din filmul „OZN în ochii ei" (UFO in her eyes), o co-producţie Germania-China, în regia lui Xiaolu Guo. Filmul prezintă povestea unei ţărănci chineze care susţine că a văzut un OZN, iar din acel moment viaţa ei este întoarsă de sus în jos. Filmul este o satiră politică despre era post-Mao ( Mao Zedong, un revoluţionar comunist, primul preşedinte al comitetului central al Partidului Comunist Chinez, „furitorul" revoluţiei culturale -n.red) din China.

Premiul „Comedy Cluj" 2012 a fost acordat scurt-metrajului argentinian „Până când moartea ne va despărţi"(Hasta que la muerte nos separe), în regia Carolinei Carrillo. Filmul spune povestea Almei şi a lui Levin, un tânăr cuplu. Levin vrea să o părăsească pe Alma, însă se teme că şocul ar fi prea mare pentru ea şi ar putea lua o decizie extremă. Astfel, că tânărul decide să o păcălească că a rămas invalid, în speranţa că Alma îl va părăsi. Ceea ce nu ştie Levin este că iubita sa este decisă să îi fie alături orice s-ar întâmpla. Premiul publicului a fost acordat filmului „Tom Sawyer" în regia lui Hermine Huntgeburth. În cadrul festivalului, actorul şi regizorul Horaţiu Mălăele a fost distins cu „Premiul de excelenţă" al Comedy Cluj. „E bine că există un astfel de festival, din câte ştiu este unic în Europa. Mai ştiu de unul unde, de asemenea, am primit un premiu în Bangkok, Thailanda", a declarat Mălăele, care a primit la mijlocul săptămânii trecute distincţia din partea organizatorilor festivalului. El a subliniat că există prea puţine fime româneşti de comedie la această oră, ţinând cont şi „de câtă combustie de umor are acest popor". Clujenii au putut urmări, în cele nouă zile cât a durat Comedy Cluj, filme din peste 35 de ţări, dar şi două spectacole de teatru „Absolut!" şi „Un tramvai numit Popescu" susţinut într-un tramvai.

Comenteaza